Slusari: Domnule Marian, data viitoare când Spînu te aruncă peste ambrazura să vorbești despre băieți șmecheri, află întâi dacă aceștia n-au nici o legătură cu unii de la MIDR

Slusari cu o postare „dedicată bodyguardului politic al lui Andrei Spînu”. Fostul deputat al Platformei DA îi sugerează lui Radu Marian ca data viitoare când face referire la băieții șmecheri, „să se asigure că nu sunt unii printre demnitarii de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”.

Foto: Colaj

„Radu, nu știu dacă cunoști, dar ieri în vizita ascunsă a venit în Moldova prin Istanbul vicedirector companiei Silovîi Mașinî Serghei Cerepov. În oficiul întreprinderii Horuse, alături de reprezentanții entităților publice, el a semnat din numele firmei, care este sub sancțiunile duble occidentale, un contract cu Termoelectrica de 13 milioane euro. O bună parte din acești bani urmează să fie transferați în Rusia ca avans și fără certitudine cum poate fi adus utilajul necesar prin România sau Ucraina.

Acest lucru s-a produs chiar dacă după implicarea ambasadelor Ucrainei și României luni era planificată o ședință largă a autorităților abilitate în privința acestei probleme. Radu, cum crezi, a știut domnul Spînu despre această vizită obscură , dat fiind faptul că întreprinderea Termoelectrică subordonează ministerului Infrastructurii ?

De acord cu tine Radu, că unele decizii nu sunt deloc simple. Ele trebuie acum să combată alte decizii cinice și criminale. Despre problema Horuse-Силовые Машины s-a știut din septembrie 2021. 6 luni de inacțiuni ale unui ministru poate să coste foarte scump pentru Moldova. Chiar dacă alte autorități acum încearcă să strângă după el și să-l blocheze acest act rușinos cu oligarhul rus din haremul lui Putin.

Aștept unele decizii săptămâna viitoare. De exemplu, decizii despre demisia unor demnitari de stat și despre pornirea anchetei penale în privința organizării așa zisului tender la Termoelectrica. Vreau să cunosc ce a stat la mijloc al acestui dezmăț periculos pentru țara noastră - incompetența sau corupția.

Domnule Marian, data viitoare când Andrei Spînu te expune, te aruncă peste ambrazura și te impune să vorbești despre băieți șmecheri, află întâi dacă acești băieți nu au nici o legătură cu unii demnitari de stat din ministerul infrastructurii și nu au ajuns la Chișinău la invitația lor”, a scris Slusari pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PAS, Radu Marian a venit cu o replică dură în adresa lui Alexandru Slusari, care a criticat din nou autoritățile, după ce licitația privind reparația turbinelor de la „Termoelectrica” a fost câștigată de „compania rusă Silovîe mașinî și Horus Energy”. Slusari a scris pagina sa de facebook că președinta Maia Sandu, care a spus că nu există o altă companie care să poată efectua aceste lucrări de reparație, a fost „dezinformată” și că ar exista un consorțiu român, care a trimis o scrisoare de intenție pe 25 martie. În replică, Radu Marian a spus că această companie nu a participat la licitație.

La rândul său, grupul de companii „Horus” l-a acuzat pe fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari de falsuri. „Nu vom insista pe faptul că este profan în energetică și, prin acțiunile sale, pune în pericol securitatea energetică a țării noastre. Atestăm doar că ne oferă tot mai multe motive, ca să fie chemat în fața justiției”, menționează grupul de companii.


Pub