Consecințele grave ale turbulențelor războiului rușilor din Ucraina. „Fug” miliardele din Moldova și România

05 Apr. 2022, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Apr. 2022, 10:17 // Actual //  bani.md

Războiul din Ucraina alungă investitorii internaționali, România și Moldova fiind considerate de către aceștia zone cu potențial de risc. Proiectele și investițiile cu capital străin au fost puse pe hold.  „Foarte multe proiecte care necesitau capital străin în special din SUA, dar și din Europa, au fost puse pe hold în ideea că suntem lângă război și nu se știe ce se va întâmpla. Noi suntem astăzi tratați ca o zonă cu potențial de risc”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Ion Sturza, fostul premier Republicii Moldova, proprietarul fondului de investiții Fribourg Capital și fondatorul retailerului online Elefant.ro.

România, însă, este mai puțin expusă la efectele generate de războiul lui Putin împotriva Ucrainei și de sancțiunile impuse Rusiei. „Poate doar la importurile de gaze care ajung și la 70% pe timp de iarnă. În România exporturile sunt marginale către Rusia și Ucraina, iar importurile sunt preponderent moderate. (…) Toată această situație va influența foarte mult, cel puțin o perioadă, prețurile la energie, inflația, costul banilor. Și primele care suferă sunt piețele emergente. Nici România nu este protejată. Economia țării are o reziliență, dar care va depinde foarte mult de starea psihologică a agenților economici”, adaugă acesta.

Republica Moldova în schimb are o expunere mult mai mare Rusia, atât în ceea ce privește importurile, mai ales de energie și gaze, cât și exporturile.  „Depinde nu numai de prețurile la care vor fi procurate aceste două resurse energetice foarte importante, dar și de capacitatea de transport fizic care poate fi perturbată de evenimentele din Ucraina. Exportul Moldovei este relativ mic, de circa 240 milioane de dolari în Federația Rusă și de 70 de milioane de dolari în Ucraina. Deci 30% din comerțul exterior al Republicii Moldova merge către aceste două țări”, mai spune Ion Sturza.  El consideră că sancțiunile impuse Rusiei nu vor opri atacul, însă vor transfera țara în Evul Mediu.  „Rusia încă are o reziliență. Polițele magazinele se vor goli în următoarele 2-3 săptămâni. Un efect pe care noi l-am văzut căderea URSS. Aceste sancțiuni transferă Rusia în evul mediu. Sunt fără de precedent. Ceea ce se întâmplă astăzi și această listă de sancțiuni este de o anvergură nemaipomenită. Nici măcar Coreea de Nord sau Iranul nu s-au confruntat cu așa ceva”, subliniază fostul premier al Republicii Moldova.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

17 Apr. 2025, 16:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Apr. 2025, 16:39 // Actual //  bani.md

Un nou raport publicat de Europol evidențiază o creștere îngrijorătoare a fabricării ilegale de produse din tutun contrafăcute în Uniunea Europeană. Potrivit raportului, statele care aplică accize și taxe ridicate sunt mai vulnerabile la comerțul ilicit, deoarece consumatorii caută alternative mai ieftine, iar rețelele infracționale profită de această cerere. Ultimul raport KPMG privind consumul ilicit de produse de tutun denotă că peste 35 de miliarde de țigări sunt vândute ilegal în Europa în fiecare an, scrie mold-street.com.

Raportul Europol scoate în evidență că aproape un sfert din populația UE fumează, iar pe fundalul creșterii rapide a prețurilor consumatorii se orientează spre alternative mai ieftine, fie acestea sunt țigări clasice sau vape-uri.

Un exemplu elocvent este Franța, țara cu cea mai mare piață ilegală de produse de tutun din Uniunea Europeană, cu 47,7% din consumul total ilicit de țigări din regiune. Acest lucru se întâmplă ca urmare a politicilor de accizare, costul unui pachet de țigări ajungând la 15 euro. În același timp, autoritățile franceze interzic alte produse de nicotină, cum ar fi pliculețe cu nicotină. Ca rezultat, fumătorii se orientează către canale ilegale de achiziție a produselor de tutun.

Pe de altă parte, ultimul raport KPMG remarcă statele care au reușit cu succes să contracareze comerțul ilicit. Printre acestea se numără și România, unde consumul ilicit de țigări a atins un nivel minim istoric. Astfel, în România, consumul ilicit de țigări a scăzut în 2023 și a atins o medie anuală de 5,8%.

Pe lângă politici fiscale echilibrate, România are și o abordare pragmatică privind reglementarea pieței de nicotină. De exemplu, anul trecut, România a introdus acciză pentru pliculețe de nicotină și un șir de reglementări pentru acest produs, cu scopul de a controla piața legală. Același lucru a făcut și Ucraina. În septembrie 2024, Ucraina a introdus acciză la pliculețele cu nicotină, estimând venituri bugetare din această măsură în sumă de 20 milioane de euro.

În Republica Moldova, după doi ani de la implementarea unui calendar fiscal echilibrat și predictibil, anul trecut s-a înregistrat o scădere a comerțului ilicit cu produse de tutun. Potrivit companiei de cercetare IPSOS, piața tenebră a fost estimată la 9,8% în perioada septembrie–octombrie 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 1,9 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Pentru a contrara piața ilicită, în acest an experții și industria au venit cu mai multe propuneri la Politica Fiscală.

„Producătorii cer ca Guvernul să vină cu acțiuni pentru a contracara piața neagră. În prezent avem o accelerare a încasărilor la buget din TVA, ceea ce arată că a scăzut contrabanda, comerțul ilicit, lucru care trebuie amplificat. Pentru a contracara piața neagră producătorii cer amânarea implementării interdicției aromelor pentru produsele din tutun încălzit până la aderarea la UE; introducerea unei accize pentru pliculețele cu nicotină; reglementarea clară a pungilor cu nicotină pentru protejarea minorilor și a consumatorilor; stabilirea unui calendar fiscal predictibil pe trei ani pentru toate produsele din tutun și nicotină și întărirea controlului și a aplicării legii în domeniul produselor din tutun și nicotină”, a declarat expertul economic IDIS ”Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Expertul a amintit că anul trecut a atenționat opinia publică că în Republica Moldova, din cauza unor reglementări neinspirate, a fost înregistrată o creștere a contrabandei cu țigări, ceea ce a însemnat venituri mai mici la bugetul de stat și riscuri de sănătate pentru minori, care consumă produse din tutun de pe piața neagră, nereglementată.