Cu mașina plină de țigări s-a pornit în UE: Cetățeanul român, prins la vama Sculeni

Un român, în vârstă de 40 de ani, intenționa să ajungă în Uniunea Europeană cu 54 000 țigări, ascunse în mai multe spații din autoturismul său. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de astăzi, la postul vamal Sculeni, unde s-a prezentat pentru control un autoturism de marca Land Rover, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Foto: colaj

În timpul controlului vamal, bărbatul a declarat că nu transportă nimic.

Funcționarii vamali totuși au dispus efectuarea controlului de specialitate, iar ca rezultat au depistat în spațiul portbagajului și în aripile din spate 54 mii țigări.

În consecință, produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost reținut până la stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit cercetărilor preliminare, bunurile urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.

Potrivit articolului 4397 Cod Contravențional al RM, bunurile utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei contravenții sunt pasibile confiscării speciale. Confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită a bunurilor în proprietatea statului.



Pub