(video) Un mlrd de lei, pentru subvenționarea transportului. Ceban: „Niște măscărici pe la TV încă ne critică, dar Guvernul? Îi spală, le pun pampers și tot așa”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a explodat astăzi în cadrul ședinței Primăriei. Acesta s-a declarat revoltat de ultimele critici care vin la adresa municipalității, dar și de faptul că pentru orice pas făcut, săgețile sunt îndreptate doar către ei, mai puțin către autoritatea centrală. „Vedem niște măscărici pe la TV care încă ne critică și nu am văzut în niciun caz să critice Guvernul - le spală, le pun pampers și tot așa mai departe. Oameni buni, tot ce ni se întâmplă se întâmplă grație acelor acțiuni stupide de gestionare la nivel central. Noi căutăm soluții optime pentru oameni”, a spus primarul.

Foto: captură video

„Am văzut în cadrul unor emisiuni tentativa de aluzie că municipalitatea majorează costul ticketelor și repet - costul călătoriilor în transportul urban nu a fost modificat din 2009 și un asemenea cost al călătoriilor nu găsiți nicăieri pe glob, nici în Africa.

Prezentarea a fost făcută de o echipă de experți cu o metodologie foarte clară, formule legate de salariu, multe alte elemente. Vreau să fie clar - dacă în 2011 subvenționarea pentru transportul public era puțin peste 50 de mil. Lei, astăzi este planificată în decembrie - peste 700 mil. Lei, iar cu aceste creșteri dezastruoase a carburanților, vom ajunge la un miliard de lei, sau jumătate din venituri, doar pentru subvenționare.

Vreau celor care sunt un pic de măscărici la televizoare, vreau să înțeleagă că lucrurile stau foarte deranjant și dacă vor ca întreprinderile municipale să intre în faliment nu au decât să facă glume de prost gust în continuare.

1 miliard de lei, e presiune pe buget, asta sunt 1300 de curți reparate integral. Și poate nu am fi avut o asemenea necesitate dacă nu se întâmpla dezastrul la nivel național. Gazul s-a scumpit, carburanții, toate acestea au un impact major asupra bugetelor locale.

Dacă astăzi încă facem față, de o lună am transmis scrisoare la ministerul Finanțelor cu 335 mil. Cu descriere detaliată pentru facturi, din cauza lor plătim facturi super mari și ne fură de 2 ori. O dată se bagă în buzunar la om, o dată în buzunarul administrației publice locale. De 2 ori ne fură.

Energia electrică a crescut, gazul, carburanții, am înțeles că nu putem interveni la accize așa cum se face în toată lumea, nu putem interveni la TVA, de ce nu puteți? De ce toată lumea poate, iar voi nu? Un bănuț din 335 mil., bani care trebuiau să meargă la administrarea orașului, drumuri în suburburii, la spitale etc.

Sunt revoltat pentru că în continuare lucrurile acestea se întâmplă și urmează următoarele creșteri. Noi am făcut tot posibil și în această metodologie de transport am încercat să explicăm că vom direcționa obiectiv lucrurile spre procurarea de abonament. Dacă cumperi pe 6 luni, costul per călătorie este de 2,7 lei, adică media în ceea ce avem astăzi.

Și vedem niște măscărici pe la TV care încă ne critică și nu am văzut în niciun caz să critice Guvernul - le spală, le pun pampers și tot așa mai departe. Oameni buni, tot ce ni se întâmplă se întâmplă grație acelor acțiuni stupide de gestionare la nivel central. Noi căutăm soluții optime pentru oameni”, a declarat Ceban.

Acesta a menționat că în această săptămâna vor prezenta metodologia în cadrul unei ședințe cu fracțiunile municipale.



Pub