Rusia a cheltuit miliarde pe minciuni şi propagandă

26 Mart. 2022, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mart. 2022, 17:36 // Actual //  bani.md

Conducerea Rusiei a cheltuit miliarde de dolari pe propagandă, a estimat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat sâmbătă de dpa.

„Ştiţi cu toţii foarte bine ce sistem uriaş de propagandă de stat a construit Rusia”, a afirmat Zelenski într-un nou mesaj video difuzat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

„Probabil nimeni altcineva din lume nu a mai cheltuit asemenea sume pe minciuni”, a adăugat el.

Moscova nu a luat însă în calcul faptul că aceste eforturi nu garantează un rezultat, a menţionat preşedintele ucrainean.
„Acolo unde este nevoie de bani pentru a pava o cale a minciunilor, rezultatul nu este asigurat.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

19 Feb. 2025, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Feb. 2025, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Exporturile ucrainene de cereale, oleaginoase și produse derivate prin țările vecine au înregistrat o scădere semnificativă în a doua jumătate a anului 2024, conform datelor furnizate de Asociația Clubul Agrar Ucrainean (UCAB). Volumul mediu lunar al exporturilor a scăzut de 3,7 ori comparativ cu vârful din august 2023, atingând doar 1 milion de tone.

În cazul Republicii Moldova, scăderea este una abruptă. În decembrie 2024, volumul tranzitat prin Moldova s-a redus de 8,9 ori, ajungând la doar 10.000 de tone, comparativ cu 89.000 de tone în perioada de vârf din august 2023.

În august 2023, când „coridorul cerealier” din Marea Neagră fusese deja suspendat, iar ruta maritimă proprie a Ucrainei nu era încă operațională, exporturile prin țările vecine atinseseră un record de 3,7 milioane de tone. La acea vreme, structura exporturilor prin aceste rute arăta astfel:

  • România: 73% din total (datorită portului Constanța);
  • Polonia: 14%;
  • Ungaria: 9%;
  • Republica Moldova: 2%;
  • Slovacia: 2%.

Deschiderea în octombrie 2023 a unei rute maritime proprii din porturile ucrainene din zona Odesa a redus dependența Ucrainei de rutele terestre prin țările vecine. Acest fapt a permis exportul stocurilor mari de produse agricole acumulate înainte de începutul anului de comercializare 2024/2025.

Începând cu invazia Rusiei, blocarea rutelor maritime a determinat Ucraina să folosească exclusiv țările vecine pentru a exporta cereale și alte produse agricole. Porturile dunărene și coridorul terestru prin Moldova au jucat un rol esențial în primele luni de război, însă scăderea volumului exportat reflectă atât eforturile Ucrainei de a relua exporturile maritime, cât și dificultățile logistice și comerciale din țările tranzitate.

Scăderea drastică a volumelor de export prin Moldova, în special, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența infrastructurii existente și la capacitatea țării de a susține tranzitul internațional în perioade de criză.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!