Scandal chiar la Moldexpo. Ceban afirmă că un deputat PAS ar fi strigat la personal și voluntari, acuzându-l pe primar de „acțiuni politice": Am video cum strigați

Scandalul în jurul Centrului de la Moldexpo ia amploare. Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, aflat în vizită astăzi la Centru îl acuză pe Ceban că „folosește criza refugiaților în scop politic”. Acesta s-a arătat indignat de faptul că primarul discuta cu presa, iar subalternii lui încărcau donațiile pentru a le duce în alt depozit. De partea cealaltă, Vasile Grădinaru este acuzat că a iscat un scandal și că a strigat și înjosit voluntari și personalul centrului. „Ați venit prima dată pentru a face show în fața camerelor”, a scris pe Facebook, Ixari Natalia, consiliera primarului Ion Ceban. Ulterior și edilul a comentat cele întâmplate.

Foto: UNIMEDIA

Ion Ceban continuă să folosească criza refugiaților în scop politic. Astăzi am fost să verific cum se gestionează criza refugiaților la MoldExpo.

L-am întîlnit pe dl Ion Ceban. Am crezut că a venit să verifice starea de lucruri, dar am greșit. El a venit să mai discute cu presa, în timp ce subalternii lui încărcau donațiile pentru ca să le ducă în altă parte, pentru că primarul s-a supărat că nu va mai gestiona centrul”, a scris Grădinaru pe Facebook.

În replică, Ixari a spus că presa era pe loc întrucât centrul a fost vizitat de Președintele Estoniei, iar ultimul nu a venit decât să facă show.

Ulterior, și edilul capitalei, Ion Ceban, într-un live pe Facebook, a îndemnat „colegii de la Guvernare” să țină deputații acasă.

„Să strige la voluntari și personalul direcției Asistență Socială nu cred că este un lucru normal”, a declarat Ceban.


Centrul Moldexpo, unde sunt cazați refugiați din Ucraina, rămâne funcțional, dar trece în gestiunea Guvernului. Instituția a precizat că acest lucru se face în scopul conjugării eforturilor privind implementarea Planului Operațional ONU pentru Refugiați și prestării serviciilor de asistență refugiaților cu implicarea personalului.


Pub