Livrările de gaz către Moldova, sub semnul întrebării, din 1 mai. Spînu: Analizăm și acest scenariu, capacităm Energocom

Auditul la Moldovagaz nu va avea loc până pe 1 mai, spune ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu. În opinia sa, dacă în perioada imediată se selecta compania care să-l efectueze, avea la dispoziție în jur de 2 luni și era clar când urma să fie finalizat. În situația în care auditul s-a amânat guvernare are niște scenarii, printre care „amânarea termenului” pentru circa 10 luni. „Se convine ca 1 mai să fie pe altă dată. Al doilea scenariu - Gazprom decide să nu mai furnizeze gaz și atunci noi vom ieși pe piață și cumpărăm gaz de pe piață ”, a spus Spînu, la Cutia Neagră de la TV8.

Foto: UNIMEDIA

„Moldovagaz discută acest subiect. Termenul de 1 mai ține de semnarea unui acord dintre cele două companii, dar el depinde de un audit. Moldovagaz va anunța despre această situația și vom vedea care va fi situația”, a spus ministrul.

Întrebat cât de mare este riscul de a rămâne fără gaz după 1 mai, Spînu a spus că se pregătesc și de scenariul 2.

„Noi și acum avem contraoferte, noi capacităm Energocom, lucrăm la un proiect ca să avem resurse pentru eventuale capacități de stocare a gazului sau procurare în caz de emergență. O vom face în România, facem așa ca Energocom să poată acționa”, a adăugat acesta.

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că la moment nu se discută despre stabilirea unor noi termeni noi pentru auditul la MoldovaGaz. „Companiile internaționale, din nou au ezitat să vină în contextul războiului din Ucraina”, a spus Gavrilița.

Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale, la data de 12 ianuarie. Principala entitatea supusă auditului este SA „Moldovagaz”, dar pe lângă aceasta, controlul se va efectua și în cadrul întreprinderilor înrudite acesteia, care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate.


Pub