Recent, pentru a susține refugiații, FinComBank a lansat opțiunea "Donații #Ucraina" în aplicația FinComPay. Astfel, clienții Băncii, precum și colaboratorii, activ doinează bani pe contul Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova – Trezoreria de Stat, direct din app-ul FinComPay.
„În aceste zile dificile, când fluxul de refugiați este din ce în ce mai mare, încercăm să fim cât mai aproape de familiile din Ucraina, precum și de autoritățile locale, oferindu-le suportul necesar din partea Băncii. Mulțumim clienților FinComBank, precum și colegilor noștri, care deja au acordat un ajutor cetățenilor ucraineni pe contul Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, utilizând opțiunea "Donații #Ucraina" în aplicația mobilă FinComPay”, a subliniat Elena STOVBUN, Directorul Departamentului Dezvoltării Businessului, FinComBank.
Reamintim, că anterior, în cadrul campaniei „Solidari cu #Ucraina”, FinComBank, în colaborare cu magazinul de caritate MESTO din or. Chișinău, a oferit ajutorul necesar refugiaților din Ucraina. Acesta a fost acordat persoanelor aflate în centrele de adăpostire a refugiaților, printre care se numără beneficiarii proiectului de caritate MESTO, precum și 60 de familii cu copii din Ucraina adăpostiți zilele acestea în tabăra pentru copii Centrul Creștin „Torța Credinței" din s. Carpineni.
FinComBank – într-un pas prin viață!
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați:
Теl.: (+373-22) 26-99-99
Website: www.fincombank.cоm
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.