Creșterea nu a putut fi stopată, chiar dacă membrii Agenției Internaționale pentru Energie au convenit să elibereze 60 de milioane de barili de petrol din stocurile de urgență.
Președintele SUA, Joe Biden, a avut luni o teleconferință „securizată” cu liderii occidentali despre războiul din Ucraina și despre menținerea stabilității economice globale. Potrivit unui comunicat de presă de la Casa Albă, aliații au stabilit să asigure asistență pentru Ucraina și să impună „costuri severe” Rusiei.
Aliații au convenit să facă toate eforturile pentru menținerea stabilității economice globale, inclusiv în ceea ce privește prețul energiei.
Prețul barilului de petrol Brent cu livrare în aprilie a crescut luni cu 4,79% în deschiderea Bursei din Londra, fiind cotat la 102,6 dolari pe piața futures, ceea ce reprezintă un nou maxim istoric începând din septembrie 2014.
După discuția cu Joe Biden, președintele Klaus Iohannis a transmis că „a făcut apel la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune și șantaj.”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!