Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de urgență a ONU.
Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.
Rezoluția care a fost inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Ea cere, de asemenea, ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondițiat toate forțele militare” din Ucraina.
Rezoluția nu are consecințe legale, însă ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!