(video) CC decide dacă sunt constituționale prevederile care obligă cetățenii cu încălzire autonomă să achite și energia termică centralizată

Magistrații Curții Constituționale s-au întrunit în ședință, la această oră, pentru a examina sesizările privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 92, din 29 mai 2014, și din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002.

Foto: UNIMEDIA

12:45 Președinta CC, Domnica Manole a anunțat că pronunțarea hotărârii pe cauza examinată astăzi va avea loc pe 3 martie, la ora 9:30.

12:30 Și al treilea reprezentant al Guvernului la CC, Nicolae Olari, șef adjunct al Direcției politici în domeniul energetic, a susținut poziția colegilor din parte Executivului.

12:15 Și un alt reprezentant al Guvernului la CC, Andrei Ciornîi, șef al Secției juridice a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, exprimă punctul de vedere al Executivului.

11:25 Reprezentantul Guvernului la CC, Constantin Borosan, secretar de stat în domeniul Energeticii, exprimă punctul de vedere al Executivului.

11:20 Reprezentantul Parlamentului la CC, Radu Radu: Parlamentul și-a prezentat punctul de vedere cu privire la sesizări. Argumente sau opinii în plus nu avem, lăsăm la latiduinea Curții aprecierea constituționalității normelor contestate în sesizări.

11:05 Autorul sesizării privind excepția de neconstituționalitate nr.122/2021, Petru Ciobanu își expune poziția. Acesta susține motivele invocate de autorul sesizării anterioare, Dan Perciun: Plata pentru încălzirea încăperilor deconectate. Încăperile sunt deconectate, dar eu trebuie să plătesc, eu nu pot explica acest lucru. În cazul nostru, dizpoțiile Anxei 7, punctele 8, 8.1, 8.3 și 8.6 la Regulamentul nr.191 nu corespund rigorilor Constituției: încalcă drepturile noastre și dreptatea, considerate valori supreme și garantate de art.1, al.3 al Legii supreme; ne impun să achităm plata pentru încălzirea încăperilor deconectate, în situația când nu există posibilitae fizică de a le încălzi; permit furnizorului în mod nelimitat și abuziv să pretindă la achitarea pierderilor de energie termică inexistente și a serviciilor pe care, de facto, nu le prestează; încalcă dreptul nostru la proprietatea privată și protecșia acesteia, precum și dreptul la respectarea bunurilor noastre; permite lipsirea noastră abuzivă de bunuri, de mijloace bănești, care ne aaprțin și ne oligă să achităm servicii de care nu beneficiem.

10:50 Dan Perciun, deputat: Considerăm că prevederile respective din regulament au în realitate un scop punitiv, menit pur și simplu să descurajeze deconectarea de la sistemul centralizat de încălzire și să crească costurile pentru cei care s-au conectat la încălzirea autonomă, în așa fel încât să protejeze interesele întreprinderii de stat Termoelectrica. Statul încearcă să-și protejeze o întreprindere de pierderea clienților, prin aceste plăți pe care le impune, ceea ce aduce atingere liberei concurențe pe piață și posibilității cetățenilor de a-și alege modul în care vor să le fie prestate servicii de încălzire.

10:45 Dan Perciun, deputat: Avem 2 situații diferite, situația când cetățeanul a beneficiat de energia termică din acele puncte tranzitorii – punctele 8.1-8.5 din Regulament și situația reglementată de punctul 8.6, când în general nu există niciun beneficiu pentru cetățean și nu putem vorbi despre un careva consum.

10:43 Dan Perciun, deputat: Suntem în situația când fiecare cetățean trebuie să meargă personal să se judece și sp reia alte decizii ale Curților de drept comun, pentru a-și apăra drepturile, ceea ce pune o povară foarte mare pe ei, pentru că trebuie să aibă și resurse financiare și cunoștințe legale, să facă acest lucru. Or, este evident că acest punct este ilegal, care crează dificultăți majore

10:40 Dan Perciun, deputat: Punctul 8.6 din Regulament vorbește despre faptul că chiar dacă nu ai țevi tranzitorii prin apartament și nu există spații nelocuibile în blocul respectiv, oricum 5% trebuie să achiți. În cazul acestui punct nu există nici măcar argumentul că beneficiezi de serviciu, pentru că nu ți se încălzește apartamentul, ca urmare a existenței unei țevi. Regulamentul te obligă să achiți chiar dacă nu putem vorbi despre un potențial beneficiu de pe urma tranzitării apartamentului de o țeavă.

10:35 Dan Perciun, deputat: Încă din momentul aprobării acestei hotărâri de Guvern nr. 191 nu a existat un cadru legal care să fi permis Guvernului să impună aceste plăți. Acestea nu sunt plăți pentru întreținerea sau pentru reparație acestor sisteme de livrare a energiei termice, ci este o plată pentru energia efectiv consumată. La momentul adoptării acestei hotărâri nu exista o prevedere legală, care să fi permis impunerea unei plăți pentru energia consumată de un utilizator deranșat. Acest vid legal a fost rezolvat, oarecum, în 2012 și Curtea va aprecia în ce măsură este suficientă această soluție, odată cu aprobarea Legii privind energia termică, ce a prevăzut că Guvernul va aproba un regulament prin care se va efectua facturarea și plata energiei termice pentru cei debranșați. Totuși, rămâne problema de decalaj în timp și având în vedere că această plată aduce atingere unui drept constituțional la proprietate, considerăm că prevederea legală este insuficientă și lasă o marjă foarte mare de discreție Guvernului în stabilirea modului în care această plată este calculată și percepută, ceea ce contravine art. 102, al. 2 din Constituție. Cetățenii au nevoie de protecție suplimentară anume pe acest aspect. Astăzi, Guvernul, având această marjă foarte largă de discreție, poate stabili efecyiv orice cuantum perceput de la cetățeni, mâine poate stabili 50 sau 70% și nimeni nu îi va încurca să facă acest lucru.

10:20 Dan Perciun, deputat: Obiectul sesizării este unul de interes major pentru cetățeni. Sunt peste 20.000 de familii care s-au debranșat de la încălzirea centralizată, dar care continuă să achite aceste plăți către Termoelectrica sau prestatorul de servicii din Bălți. Importanța situației actuale este tot mai evidentă, ținând cont de creșterea exorbitantă a prețului la energia termică și impactul financiar pe care îl are această creștere și asupra acestor familii debranșate, care continuă să achite plăți tot mai mari către prestatorul de servicii centralizate de încălzire.

Urmăriți live, pe UNIMEDIA:



Sesizările vizează unele prevederi din Legea nr. 92, din 29 mai 2014, cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă.


Pub