„Parlamentul și-a prezentat punctul de vedere cu privire la sesizări. Argumente sau opinii în plus nu avem, lăsăm la latiduinea Curții aprecierea constituționalității normelor contestate în sesizări”, a menționat reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituțională, Radu Radu.
„Frumoasă poziție aveți”, a menționat președinta CC, Domnica Manole.
„În măsura posibilității”, a răspuns Radu Radu.
„Lipsită de responsabilitate se numește. Mă iertați că dau apreciere, dar nu este corect să vină Parlamentul și să nu-și expună într-un mod obiectiv opinia sa față de sesizările depuse”, a precizat președinta CC.
„Întrebări, stimați colegi? Nici întrebări nu putem avea față de dvs”, a mai adăugat Domnica Manole.
Și reprezentanții Guvernului, prezenți la ședința CCa, aU fost întrebați de ce punctul de vedere al Executivului a fost transmis Curții cu întârziere, abia ieri. „S-a lucrat până ieri târziu la formularea punctului de vedere, a unei poziții unice, fiind vizate două ministere”, a răspuns Constantin Borosan, secretar de stat în domeniul Energeticii.
„Am înțeles, dar o să vă rugăm să aveți în vedere că judecătorii Curții au nevoie de timp pentru a studia argumentele dvs. Noi astăzi le-am primit, vă veți expune, dar oricum are nevoie și Curtea să le examineze. Sper că ați înțeles corect mesajul Curții”, i-a spus Domnica Manole.
Curtea Constituțională examinează, astăzi sesizările privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 92, din 29 mai 2014, cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!