Tatăl - la verificare, fiul, la devamare. Un funcționar vamal, antenționat de ANI pentru că și-a angajat feciorul într-o companie de brokeri

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al restricțiilor în privința unui funcționar public cu statut special din cadrul Biroului Vamal Centru al Serviciului Vamal. Procedura de control a fost demarată în ianuarie 2022, în baza unei sesizări. În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că în august 2020, fiul funcționarului vamal s-a angajat în calitate de declarant vamal în cadrul unui SRL, care înregistrează o activitate de broker vamal.

Foto: UNIMEDIA

Fiul funcționarului vamal a activat în acest SRL timp de un an și jumătate, după care și-a încetat raporturile de muncă. În situația dată, funcționarul vamal era obligat ca în termen de 30 de zile să-și informeze angajatorul despre restricția în raport cu fiul său. În cadrul aceluiași termen, trebuia să-și soluționeze starea de restricție, prin demisia funcționarului sau a fiului din funcțiile deținute.

În punctul de vedere oferit, funcționarul vamal a confirmat faptul că știa despre prevederea legală privind restricțiile în funcția sa, însă nu a știut cum să procedeze în asemenea situație.

Deoarece, funcționarul vamal este la prima abatere de la legislația specială a ANI, inspectorul de integritate a decis să-i aplice o atenționare. În cazul în care, funcționarul vamal va înregistra o altă încălcare pe unul dintre regimurile juridice ale ANI, acestuia i-ar putea fi aplicate interdicții.


Pub