Lukașenco consideră că negocierile Ucraina-Rusia ar putea duce la o întâlnire Zelenski-Putin. Peskov: E devreme pentru astfel de concluzii

O întâlnire între președinții Vladimir Putin și Volodimir Zelenski este posibilă odată ce negocierile dintre Ucraina și Rusia au început, consideră președintele Belarusului, Alexandr Lukașenco. De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, susține că e devreme pentru astfel de concluzii, transmite presa rusă.

Foto:

„Este prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la posibilitatea unei întâlniri între președinții Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski”, a declarat Peskov, pentru TASS.

Asta după ce președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a spus că nu exclude posibilitatea unei întâlniri între președinții Federației Ruse și Ucrainei în cazul progresului negocierilor pașnice.

Runda 2 de negocieri ar urma să aibă loc mâine.

Cele două delegații s-au văzut prima dată luni, unde au identificat o serie de subiecte prioritare, asupra cărora au fost conturate anumite decizii. Aceștia s-au întors acasă, pentru a discuta rezultatele negocierilor.


Pub