Fostul șef al CNPF, Valeriu Chițan, sancționat contravențional: Ar putea fi amendat cu 6000 de lei pentru incompatibilitate de funcție

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele fostului președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Valeriu Chițan. Acesta a fost stabilit cu incompatibilitate de funcție în exercitarea mandatului de demnitate publică. În iulie 2021, inspectorul de integritate a inițiat procedura de control pe regimul juridic al incompatibilității, după ce Autoritatea a fost sesizată despre această posibilă încălcare.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ANI, în cadrul controlului, s-a constatat că fostul președinte al CNPF a admis dublă stare de incompatibilitate, deținând concomitent și calitățile de membru al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională a Universității de Stat din Moldova, precum și cea de membru/președinte a Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.

Subiectul a devenit președinte al instituției în aprilie 2017 în temeiul Hotărârii Parlamentului RM. Iar, în noiembrie 2017, prin ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, acesta este desemnat în calitate de membru/expert/președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională a Universității de Stat din Moldova, funcție pe care o deține până în octombrie 2020. Din august 2020 până în iulie 2021, fostul președinte al CNPF, obține o nouă calitate, cea de membru/președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Totuși, doar pentru calitatea incompatibilă avută în cadrul USM, realizată în perioada noiembrie 2017 și iunie 2020, fostul președinte al CNPF a primit o remunerare în mărime totală de peste 100 de mii de lei.

Subiectul nu și-a soluționat în termen cele două calități incompatibile cu funcția de demnitate publică. Pentru nesoluționarea stării de fostul președinte al CNPF ar putea fi amendat cu 6000 de lei.


Pub