(sondaj) Peste 70% din moldoveni, nemulțumiți de negocierile cu Gazprom, iar 47% cred că Spînu trebuie să își dea demisia

Prețul la gaz afectează peste 80 la sută din populația Republicii Moldova. În acest context, ținerea contractului cu Gazprom ca fiind unul confidențial stârnește nemulțumirea a 85% dintre participanții la ultimul Barometru socio-politic realizat de IMAS, prezentat astăzi. Totodată, aproape 50 la sută dintre respondenți consideră că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ar trebui să își dea demisia.

Foto: UNIMEDIA

Prețul la gaz afectează în proporție de 82% cetățenii, potrivit rezultatelor Barometrului socio-politic.



Modul în care ministrul Andrei Spînu a negociat contractul cu Gazprom îi mulțumește pe 6% dintre respondenți. Alți 15% au spus că au unele nemulțumiri, dar e bine măcar că prețul în Moldova nu e mai mare decât în alte părți, putea fi și mai rău. Pe de altă parte, gradul de nemulțumire legat de modul cum au decurs aceste negocieri atinge 73%.

Ținerea contractului ca fiind unul confidențial stârnește nemulțumirea a 85% dintre participanții la sondaj și aceeași nemulțumire se regăsește inclusiv în rândul votanților PAS în măsură de 76%. Doar 9 la sută consideră normală situația când un astfel de contract ar trebui să rămână confidențial, în opinia lor.


Cetățenii au fost întrebați și ce impact va avea asupra lor majorarea tarifului la gaz, anunțată în ianuarie. 28% spun că vor fi într-o situație disperată, legată de plata facturii la gaz, iar alți 37% consideră că vor avea dificultăți serioase și vor trebui să-și limiteze alte cheltuieli. Alți 7% spun că vor plăti la fel de ușor, indiferent de suma din factură, iar aproape un sfert din gospodării nu folosesc gaz.

Cetățenii s-au exprimat și cu privire la valoarea compensațiilor oferite de Guvern. Astfel, 21% spun că acest ajutor a fost simțit, în timp ce 50 la sută spun că ajutorul e prea mic în raport cu necesitățile pe care le au la plata facturilor.


Participanții la sondaj au fost întrebați și dacă ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ar trebui sau nu să își dea demisia. Iată cum au răspuns:

Sondajul a fost realizat în perioada 24 ianuarie – 14 februarie 2022, pe un eșantion de 1123 respondenţi, cu vârsta de peste18 ani, din 79 de localități, cu o marjă de eroare de circa 3%.


Pub