Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, s-a stabilit că deținutul ar fi obținut prin înșelăciune fotografii cu caracter intim, după care a amenințat victima că le va publica în spațiul public. Iar ca imaginile intime să nu fie publicate, bănuitul a cerut suma de 150 de euro.
După un șir de investigații, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul acționa. Acesta a inițiat o conversație cu victima pe rețelele de socializare, iar prin diverse metode a determinat-o să-i expedieze fotografii în ipostaze intime.
Astfel, la 7 februarie, oamenii legii au pus în executare mandatul de percheziționare a celulei deținutului. În rezultat, au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă. La moment bănuitul este cercetat în detenție la Penitenciarul nr. 13-Chișinău, urmând ca procurorii să-i înainteze învinuirea, în funcție de probatoriul acumulat.
Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!