„Probabil Gazprom își dorește ca acest audit să fie realizat de Moldovagaz, însă în punctul 5 din protocolul care a fost făcut public scrie foarte clar că auditul va fi efectuat de patea moldovenească, adică Guvernul R. Moldova și Agenția Proprietății Publice. Or, atât timp cât noi vorbim despre o situație în care trebuie să înțelegem acea datorie pe care o pretinde Gazprom de la Moldovagaz, nu poate Moldovagaz să-și audieze propria datorie, este nevoie de acel audit independent. Probabil aici este punctul de disensiune, noi vom continua să discutăm, să explicăm și să revenim la discuțiile pe care le-am avut în octombrie, la Sankt Peterburg”, a menționat Andrei Spînu.
„Noi am trimis o solicitare zilele trecut, să discutăm în continuare aspectul ce ține de acest audit. Noi suntem în continuare deschiși, de bună-credință, ca să realizăm în continuare ceea ce ne-am înțeles. Gazprom nu poate participa la alegerea companiei care va efectua auditul. APP deja a lansat concursul pentru selectarea companiei, caietul de sarcini a fost făcut, grupul stabilit. Sunt proceduri corecte, legale, transparente, care trebuie să fie urmate”, a punctat vicepremierul.
Acesta susține că nu există motive ca rezultatele auditului să nu fie aprobate de Consiliul de observatori al SA Moldovagaz: „Atât timp cât acest audit va fi făcut corect, transparent și independent, așa cum noi propunem să fie făcut, nu înțelegem motivele de ce să nu fie acceptat. Mai mult, noi înțelegem că acest audit va fi făcut doar cu participarea directă a Moldovagaz, care va trebui să ofere documente, informații. Respectiv, nu ar trebui să existe niciun motiv ca ei să nu accepte. Deja vom vedea cum vor derula lucrurile”.
Urmăriți briefingul integral, pe UNIMEDIA:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!