„Ați văzut că sunt alocate sursele financiare inclusiv pentru cei care nu neapărat au nevoie de ele. Am văzut miniștri care s-au dezis, deputați care s-au dezis, tot ei nu știu ce salarii au și doi - au zis că nu au nevoie salariu pentru că ei au acumulate fonduri nu știu de unde și în ce circumstanțe. Cred că aici este de partea organelor de drept pentru că știu că mulți dintre ei nu au ridicat un pai în viața lor, da sunt și oameni competenți la PAS, dar vocea lor nu este auzită. Cred că această asistență trebuia să fie făcută pentru cei vulnerabili.
Întrebat dacă va renunța la compensație, răspunsul a fost următorul:
„Am vorbit cu soția în acest sens, am vorbit și cu colegii de la Primărie și am rugat pe toți care pot să se dezică, sunt niște proceduri. Nu sunt sigur că va avea un impact major la nivel de țară, a mirosit un pic a populism, dacă vrem să facem lucrurile acestea așa bine și bun le facem fără ca să știe toată lumea în sensul acesta”.
Cel puțin 75 de persoane au renunțat la compensațiile pentru gaz. Printre aceștia se numără vicepremierul, Andrei Spînu și șeful de la Moldovagaz, Vadim Ceban.
Consumatorii casnici de gaze naturale, care doresc să renunțe la compensație acordate de Guvern, o pot face prin depunerea unei cereri online. Moldovagaz a explicat pas cu pas procedura.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!