Procurorii anticorupție anunță că au terminat urmărirea penală în privința lui Igor Popa, procurorului-șef suspendat al Oficiului Ciocana municipiul Chișinău. Acesta era cercetat pentru îmbogățire ilicită – săvârșirea a cinci capete de acuzare de fals în declarația de avere.
Igor Popa este învinuit de faptul neincluderii intenționate a unor date în declarațiile de avere și interese personale depuse anual, pentru perioada anilor 2018-2020, precum și la eliberarea și ulterior angajarea în funcție din ianuarie 2020, privind imobilele deținute de concubina acestuia, care reprezentau spațiul comun locativ, date care era obligat să le prezinte ținând cont de prevederile legii privind declararea averii și intereselor personale.
În procesul punerii sub învinuire, în privința persoanei învinuire a fost luată obligarea de a se prezenta în fața procurorului și a instanței de judecată.
„Remarcăm că, în procedura procurorilor anticorupție în proces de investigare se află o altă cauză penală pornită în privința procurorului-șef suspendat al Oficiului Ciocana municipiul Chișinău, învinuit pe faptul îmbogățirii ilicite, infracțiune prevăzută de art. 330/2 din Codul penal”, se arată în comunicatul procuraturii anticorupție.
În cadrul acestei cauze penale, la moment a fost dispusă efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală relevante pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
„La această etapă, urmărirea penală este completă, sunt administrate probe suficiente, concludente și relevante în vederea întocmirii rechizitoriului și expedierii dosarului penal în instanța de judecată”, spun reprezentanții procuraturii anticorupție.