Beat criță la volan: Un bărbat din Anenii Noi, reținut de polițiști, riscă să rămână fără permis

Un bărbat de 58 de ani din Anenii Noi a fost prins „în stare avansată de ebrietate” de polițiști. Acesta a atras atenția oamenilor legii când se deplasa haotic, astăzi dimineață, prin satul Mereni din raionul Anenii Noi.

Foto: Fb/ Inspectoratul Național de Securitate Publică

Stopat de inspectorii de patrulare pentru verificare a trecut testul alcoolscopic. Rezultatul a arătat o concentrație de 1.04 mg/l.

Poliția a comunicat că mașina a fost dusă la parcarea cu plată, iar șoferul este documentat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Conform legislației, conducătorul auto riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, sancțiunea fiind aplicată de către instanța de judecată.

Reamintim, gradul minim de ebrietate este stabilit de la 0,15 mg/l până la 0,30 mg/l în aerul pur expirat, iar starea avansată de ebrietate este considerată în cazul depăşirii de 0,30 mg/l în aerul pur expirat.


Pub