„În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate.
Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire.
Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se precizează în comunicatul Poliției.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul care a intrat prin efracție în Parlament ar fi un cetățean irlandez, care plecase de la o petrecere. El le-a spus anchetatorilor că nu știe cum a ajuns în Parlament și că, de fapt, voia să ajungă la hotelul în care este cazat. În cursul zilei de luni urma să plece la Brașov.
A fost întocmit dosar penal pentru distrugere și violarea sediului profesional.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!