Grosu, despre cazul Moloșag: A fost demisă pentru acel episod, dar mai mult a fost ură colectivă care s-a îndreptat spre ea
„Nimeni nu s-a gândit așa întorsătură să ia aceste evenimente”. Astfel a comentat președintele Parlamentului cazul Avocatului Poporului, Natalia Moloșag, care a demisionat la începutul lunii după scandalul legat de „asistentul său personal”. „Noi am ales profilul unui avocat combativ și dumneaei nu puteți să-i imputați că atunci când mulți specialiști și experți scriau rapoarte, iară această persoană a fost destul de curajoasă și a mers împotriva sistemului, a apărat oamenii cărora le-au fost încălcate drepturile și aici nu aveți ce imputa acestei persoane”,  a spus Grosu, la Cutia Neagră de la TV8.
Foto: fb

„Că a luat această turnură, nimeni nu s-a așteptat, așa cum nu ne-am așteptat nici la acel val de ură care s-a precipitat în societate, asta cumva a fost mai puțin discutat, dar și asta trebuie să fie un subiect de meditație.

A fost demisă pentru episodul cela cu persoana care o asista în tot procesul acesta și mai mult a fost așa - ură colectivă morală care s-a îndreptat spre această persoană. La acel moment atât de mare era ura se proiecta și asupra Parlamentului, aceasta a depus cerere și noi am luat act de cerere”, a declarat Grosu.

Parlamentul a aprobat, pe 9 decembrie, în ședința plenară, demisia Nataliei Moloșag din funcția de Ombudsman, după un scandal legat de „consilierul proxenet”. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de către 82 de deputați și „fără întrebări”. Asta deși în dimineața aceleiași zile, Natalia Moloșag anunța despre faptul că a solicitat anularea cererii de demisie depuse anterior în Parlamentul Republicii Moldova”.

Natalia Moloșag a demisionat pe 2 decembrie, după un scandal legat de „asistentul său personal”, un fost condamnat pentru proxenetism, despre care avocata spunea că „are menirea să o facă funcțională în noua postură”.

Avocata Poporului a ieșit cu explicații privind „implicarea în activitatea oficiului” a unui oarecare Dumitru Godorog, fost condamnat pentru proxenetism.

După acest scandal public, președinta Maia Sandu, a cărei avocată a fost anterior Natalia Moloșag, a declarat că nu o cunoaște personal, iar explicațiile acesteia „se pare că nu au fost convingătoare”.

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului, în cadrul ședinței Parlamentului din 23 septembrie, pentru un termen de 7 ani. Candidatura acesteia a fost votată de 57 de deputați PAS.

Natalia Moloșag a recunoscut, fiind întrebată de deputații BCS, că a reprezentat-o anterior, în calitate de avocat, pe președinta țării, Maia Sandu.


Pub