România, „paradisul” investitorilor moldoveni

27 Dec. 2021, 09:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
27 Dec. 2021, 09:41 // Bani și Afaceri //  bani.md

Cetățenii Republicii Moldova sunt în topul investitorilor din România după aportul de 1 mil. USD la capitalul social al companiilor pe care le dețin peste Prut, clasându-se pe locul doi (33 de companii), arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În ceea ce privește clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor după valoarea  capitalului social înregistrat, investitorii din Republica Moldova sunt pe locul 19 cu șapte companii și o pondere de 2,90% din totalul de 200 mil. USD.

Printre companiile moldovenești cu cea mai mare participație în capitalul social sunt ANATOLII C-SOLUTIONS S.R.L. – 703,4 mii USD și ANGI-R OPINION S.R.L. cu 351,4 mii USD. Ambele companii îți au sediul la Iași.

Ultimele datele ale Oficiului Național al Registrului Comerțului arată că la sfârșitul lunii noiembrie au fost înregistrate 558 de companii, iar valoarea capitalului social al fost de 5 mil. USD.

Numărul total al companiilor moldovenești din România se cifra la 6 644 cu o cotă de 2,81% din totalul de 64,3 miliarde USD investițiilor străine în România.

De-a lungul timpului, printre cei mai renumiți businessmeni moldoveni, care au investit în România se numără fostul premier Ion Sturza, care a dezvoltat mai multe afaceri de-a lungul anilor, iar în prezent deține magazinul online elefant.ro. De asemenea, Constantin Iavorski fost ministru în Guvernul lui Mircea Druc, care are afaceri în domeniul importului de carburanți, transportului feroviar de mărfuri, producerii de pileți și butoaie. Milionarul Vladimir Jardan, care controlează grupul JLC deține fabrica de lactate Prodlacta de la Brașov. Alți oameni de afaceri renumiți, care au afaceri în România sunt: milionarul Nicolae Ciornîi, vinificatorul Victor Bostan, dar și miliardarul Anatol Stati.

Realitatea Live

23 Feb. 2025, 10:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Feb. 2025, 10:08 // Actual //  Ursu Victor

Statele Unite se confruntă cu o criză severă a ouălor, provocată de o epidemie extinsă de gripă aviară care a decimat populațiile de păsări de curte. Această situație a dus la creșteri semnificative ale prețurilor, raționalizare în magazine și dificultăți pentru consumatori și afaceri, notează avinews.com.

Epidemia, începută în 2022, a afectat aproape 129 de milioane de păsări în SUA, reducând drastic producția de ouă. Virusul s-a răspândit în peste 970 de efective din 17 state, provocând perturbări majore în lanțul de aprovizionare. Departamentul american al Agriculturii (USDA) depune eforturi pentru a izola virusul, însă efectele rămân severe.

Pentru a stabiliza piața, Turcia a început să exporte 15.000 de tone de ouă către SUA, echivalentul a 33 de milioane de kilograme. Acest acord preliminar, valabil până în iulie 2025, va aduce Turciei venituri de 26 de milioane de dolari.

Conform indicelui prețurilor de consum, prețul ouălor în SUA a crescut cu 15,2% din decembrie până în ianuarie. În decembrie, o duzină de ouă mari de categoria A avea un cost mediu de 4,95 dolari, față de 4,15 dolari luna precedentă. În California, prețul a atins un record de 9,17 dolari pentru 12 ouă, pe 14 februarie.

Această criză evidențiază fragilitatea lanțurilor de aprovizionare și dependența pieței de soluții externe pentru a evita escaladarea prețurilor. Importurile din Turcia reprezintă o măsură temporară, însă experții avertizează că este necesară o restructurare a producției interne pentru a preveni viitoare crize.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!