„După trei zile de filmat intens alături de unii dintre cei mai talentați oameni, pot spune că sunt mai mult decât fericit de ceea ce am reușit să realizăm împreună. Am stat o noapte întreagă în frig filmând unele dintre cele mai cinematice cadre pe care le-am filmat în tot acest timp de când mă bucur de muzică alături de voi. Este incredibil cum, atunci când există pasiune, munca și tot greul se transpune în lucruri atât de frumoase. Și credeți-mă, toate acestea nu ar fi fost posibile astăzi dacă nu aveam alături de mine pe set atâția oameni faini: Ionuț Trandafir, omul care s-a ocupat de regie, Alexandru Mureșan DOP-ul acestui proiect, Loops Production – oamenii care au reușit să transforme o idee artistică într-un videoclip fix cum mi-am imaginat și, bineînțeles, echipa Global Records care reușește întotdeauna să facă imposibilul posibil. Sper ca tot proiectul pe care voi îl vedeți acum să vă placă și să vă poarte în lumea mea în același mod în care oamenii aceștia au reușit să o facă cu întreg conceptul”, a spus The Motans.
Melodia a fost scrisă și compusă de către Denis Roabeș alături de Alexandru Cotoi, producția fiind realizată de către Alexandru Cotoi.
Vezi video pe SHOK.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!