Sticle „îmbrăcate în blockchain”! PREMIERĂ, un producător de vinuri din România folosește NFT-uri pe post de etichete

09 Dec. 2021, 16:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Dec. 2021, 16:26 // Bani și Afaceri //  MD Bani

GRAMMA Wines, un producător de vinuri din Iași a ales să folosească tehnologia blockchain pe etichetele unor sticle de vin. Recent, compania a achiziționat 27 de NFT-uri (non-fungible tokens) din colecţia „Strămoși“ lansată pe Elrond, pe care le-a transformat în etichete fizice într-una dintre edițiile limitate de sticle de vin. Prin această metodă, GRAMMA Wines își propune să promoveze turismul românesc, dar și să implementeze astfel noile trenduri din lumea digitală.

Acestea vor fi primele vinuri NFT din spațiul românesc.

Colecția „Strămoși“ lansată ca NFT pe rețeaua românilor de la Elrond repre­zintă o colecţie de ima­gini inspi­rate din folclorul românesc, iar o parte din fondurile primite din vânzarea colecției vor fi folosite pentru a promova turismul românesc, o componentă pe care și GRAMMA Wines o explorează o dată cu lansarea conceptului de locuire în vie.

Ideea îi aparține lui Marian Oltea­nu, care a investit inițial 3 EGOLDS, ceea ce înseamnă echivalentul a 1.200 de dolari. Ulterior a investit în alți 11 strămoși.

„Am integrat desenele achiziționate în eticheta unuia dintre vinurile din ediție limitată. Arta digitală va face parte din viitorul vinului, iar noi facem primii pași în această lume. Colecția pe care am achiziționat-o se potrivește atât cu linia noastră de comunicare vizuală, cât și cu ideea de promovare a turismului local, o inițiativă pe care o explorăm la GRAMMA Wines,” a explicat Marian Olteanu, general manager GRAMMA Wines.

Foto: Facebook/GRAMMA

În prezent, colecția limitată de vinuri este disponibilă cu patru dintre desenele achiziționate în sistem NFT, iar primii clienți au fost cei din comunitatea pasionată de tehnologie și blockchain.

Prețurile pentru o sticlă de vin sunt afișate în crypto, mai exact în EGLD.

Foto: GRAMMA Wines

Comunitatea crypto a primit cu entuziasm colecția limitată de vinuri GRAMMA x Strămoși. Datorită implementării NFT-urilor, crama este una dintre puținele companii care au găsit o utilitate practică a NFT-urilor, dincolo de a fi un early adopter pentru o tehnologie nouă.

Foto: Facebook/GRAMMA

În paralel, Gramma a anunţat la începutul anului că vrea să mizeze pe turism viticol şi va investi circa 1 milion de euro într-un proiect cu căsuţe modulare.

Gramma are o capacitate totală de producţie de 100.000 de litri, iar anul acesta a produs circa 90.000 de litri, echivalentul a 120.000 de sticle.

Realitatea Live

28 Feb. 2025, 10:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2025, 10:30 // Actual //  Ursu Victor

Potrivit statisticilor oficiale, anul 2024 a adus rezultate financiare pozitive pentru majoritatea întreprinderilor de stat din Moldova. Deși cifra de afaceri a acestora a scăzut cu 143,6 milioane de lei, ajungând la 31,4 miliarde de lei, profitul total al celor 12 entități analizate a crescut considerabil, cu 832,1 milioane de lei, ajungând la 1,6 miliarde de lei, față de 770,3 milioane de lei în 2023, potrivit datelor publicate de Agenția Proprietății Publice.

Printre cele mai notabile evoluții se numără întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău, care, după revenirea în proprietatea statului în martie 2023, a înregistrat un profit de 336 milioane de lei. Aeroportul a fost anterior gestionat de compania Avia Invest pe baza unui contract de concesiune timp de nouă ani.

Poșta Moldovei a avut o performanță impresionantă, profitul acesteia crescând de la 23 milioane la aproape 66 milioane de lei. MOLDATSA, întreprinderea de stat responsabilă pentru utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian, a avut o evoluție constantă, cu un profit crescut de la 22,1 milioane la 29,5 milioane de lei.

Unul dintre cele mai spectaculoase salturi financiare a fost înregistrat de Energocom, care, după pierderile de peste 127 milioane de lei în 2023, a obținut în 2024 un profit de circa 858,1 milioane de lei. Această schimbare semnificativă este un semnal pozitiv pentru sectorul energetic din Moldova.

Loteria Națională a Moldovei și Moldtelecom sunt alte exemple de întreprinderi în creștere, raportând profituri de aproximativ 276,8 milioane de lei și, respectiv, 159,8 milioane de lei. Societatea RED Nord a avut o creștere considerabilă a profitului, de la 76,9 milioane la 146,6 milioane de lei.

Companiile din sectorul energetic, reglementate de ANRE, depind într-o măsură considerabilă de ajustările tarifare, care au un impact semnificativ asupra evoluției acestora. În schimb, întreprinderile care activează pe piețele mai competitive, cum ar fi combinatul Franzeluța din Chișinău, au înregistrat, de asemenea, creșteri ale profitului, de la 20,4 milioane la 44,2 milioane de lei.

În ceea ce privește contribuțiile la bugetul de stat, cele 12 companii au transferat defalcări totale de 500 milioane de lei, cu 109,1 milioane mai mult decât în 2023. Loteria Națională a Moldovei a fost cel mai mare contributor, cu un aport de 138,3 milioane de lei, în timp ce Aeroportul Internațional Chișinău va vira în buget 105,6 milioane de lei, o creștere semnificativă față de anul anterior.

Astfel, în ansamblu, întreprinderile de stat din Moldova au demonstrat o recuperare financiară remarcabilă în 2024, contribuind semnificativ la bugetul de stat și reflectând o gestionare mai eficientă a resurselor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!