O companie din Moldova inclusă în topul „The Next 100 Global Awards 2021″ la categoria „P2P”. Este un start-up fintech

07 Dec. 2021, 18:11
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
07 Dec. 2021, 18:11 // Slider //  MD Bani

Revista Global Banking and Finance a realizat un top 100 al celor mai interesante, inovatoare și promițătoare companii din întreaga lume. În acest top prestigios este și un star-tup fintech din Republica Moldova. E vorba de Fagura.com, care a primit premiul “The Next 100 Global Awards 2021” la categoria “P2P”, care poziționează onorabil brandul în regiune, dar și la nivel internațional.

Fagura este unica companie din lista premianților Next 100 pentru categoria P2P (peer to peer) și singurul proiect din Republica Moldova în această categorie.

La această categorie sun nominalizate companiile de top care, prin strategie, realizări, dăruire și leadership, demonstrează realizări remarcabile și se angajează să livreze produsele de care au nevoie clienții și rezultatele pe care clienții le doresc, acționând ca un catalizator pentru industrie.

„Suntem onorați să ne regăsim în acest clasament. Tehnologia pe care o dezvoltăm e principalul nostru factor de diferențiere față de jucătorii financiari tradiționali, iar valorile noastre ne apropie de clienți. Ne dorim să dezvoltăm un Community Digital Bank, unde comunitatea Fagura de investitori și împrumutați să poată obține beneficii financiare, ajutând alte persoane. Așteptăm ca autoritățile să aprobe cât mai curând legislația pentru crowdfunding și ne bucurăm că la Fagura suntem deschizători de drumuri în domeniul crowdlending în Republica Moldova și în regiune”, a menționat Tudor Darie, CEO Fagura.com.

Fagura.com este prima platformă de P2P lending (investiții alternative în împrumuturi), înregistrată în Estonia și lansată în Republica Moldova, cu un scoring automatizat ce permite luarea deciziilor în mai puțin de 1 secundă. Compania are deja cca 30 000 de conturi de utilizator create în platformă, peste 560 de investitori activi care au generat finanțare în valoare de peste 900 de mii de euro pentru alte 900 de persoane.

Fagura.com a fost lansat în ianuarie 2019, devenind un proiect premiat în domeniul Fintech la mai multe evenimente din R. Moldova și România: Brandul anului în FinTech, 2020 (Moldova), Startup-ul cu cel mai mare impact, 2020 (Moldova), Top 3 best FinTechs, 2019 (România).

Realitatea Live

19 Feb. 2025, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Feb. 2025, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Exporturile ucrainene de cereale, oleaginoase și produse derivate prin țările vecine au înregistrat o scădere semnificativă în a doua jumătate a anului 2024, conform datelor furnizate de Asociația Clubul Agrar Ucrainean (UCAB). Volumul mediu lunar al exporturilor a scăzut de 3,7 ori comparativ cu vârful din august 2023, atingând doar 1 milion de tone.

În cazul Republicii Moldova, scăderea este una abruptă. În decembrie 2024, volumul tranzitat prin Moldova s-a redus de 8,9 ori, ajungând la doar 10.000 de tone, comparativ cu 89.000 de tone în perioada de vârf din august 2023.

În august 2023, când „coridorul cerealier” din Marea Neagră fusese deja suspendat, iar ruta maritimă proprie a Ucrainei nu era încă operațională, exporturile prin țările vecine atinseseră un record de 3,7 milioane de tone. La acea vreme, structura exporturilor prin aceste rute arăta astfel:

  • România: 73% din total (datorită portului Constanța);
  • Polonia: 14%;
  • Ungaria: 9%;
  • Republica Moldova: 2%;
  • Slovacia: 2%.

Deschiderea în octombrie 2023 a unei rute maritime proprii din porturile ucrainene din zona Odesa a redus dependența Ucrainei de rutele terestre prin țările vecine. Acest fapt a permis exportul stocurilor mari de produse agricole acumulate înainte de începutul anului de comercializare 2024/2025.

Începând cu invazia Rusiei, blocarea rutelor maritime a determinat Ucraina să folosească exclusiv țările vecine pentru a exporta cereale și alte produse agricole. Porturile dunărene și coridorul terestru prin Moldova au jucat un rol esențial în primele luni de război, însă scăderea volumului exportat reflectă atât eforturile Ucrainei de a relua exporturile maritime, cât și dificultățile logistice și comerciale din țările tranzitate.

Scăderea drastică a volumelor de export prin Moldova, în special, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența infrastructurii existente și la capacitatea țării de a susține tranzitul internațional în perioade de criză.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!