„Pacienta a suferit traumatism asociat grav. Fractura de coaste, fractura coloanei vertebrale cu afectarea maduvii spinării, fractura de femur sting. A fost operată la femur. Este internată în secția terapie intensivă, conștientă în stare gravă, stabilă”, a declart Dorina Arsene.
Accidentul grav de la Strășeni s-a întâmplat ieri în jurul orei 17:00. Polițiștii au stabilit preliminar că un automobil de marca „Kia Sportage” condus de un bărbat de 35 ani, care se deplasa spre orașul Strașeni, s-a tamponat cu un automobil de marca „Opel" condus de o femeie de 44 ani care se deplasa pe direcția spre municipiului Chișinău.
„În urma coeziunii, șoferul automobilului de model „Kia", pasagerii - o femeie de 21 ani, minorii de 16 ani , 2 ani și respectiv 1 an, cât și un bărbat de 44 ani aflat în automobilul de marca „Opel” au fost transportați la Spitalul raional Strașeni pentru îngrijiri medicale.
Șoferița automobilului de model „Opel” a fost transportată la Spitalul de Urgență din municipiului Chișinău. Cu regret, un minor de 12 ani aflat în a/m „Opel” a decedat la fața locului pâna la sosirea ambulanței”, a declarat ofițera de presă, Mariana Didenco.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!