Pe final de octombrie, Consiliul acționarilor Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului cu Gazprom pentru această lună

Adunarea generală extraordinară a acționarilor SA „Moldovagaz” a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu SAP „Gazprom” privind condițiile de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova cu o lună, până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an.

Foto: UNIMEDIA

Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă, postat, astăzi, pe pagina furnizorului de gaze.

„În același timp, continuă negocierile cu privire la condițiile de valabilitate mai lungi, precum și cele de preț ale contractului”, se mai menționează în comunicat.

Din 14 octombrie Moldova a intrat în stare de alertă în sectorul energetic, stabilind un șir de măsuri, printre care și utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice și termice, dar și pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.

În contextul stării de alertă, Moldovagaz a anunțat care este deficitul de gaze naturale și categoriile de consumatori protejate, dar și ce categorii ar putea risca să rămână fără gaze, dacă nu va fi soluționată criza.

Ministrul Spînu a avut o deplasare la Sankt-Petersburg, Rusia, unde urma să se întâlnească cu șeful Gazprom, dar întrevederea nu a mai avut loc „din motive obiective”. La întoarcere, Spînu a evitat să anunțe vreo cifră și a declarat că o majorare a prețului este inevitabilă, iar Guvernul va veni cu suport, în special pentru familiile vulnerabile.

Între timp, opoziția critică guvernarea PAS „că evită să se implice în negocierile privind livrarea de gaze naturale și pasează această responsabilitate pe MoldovaGaz, în timp ce lideri ai țărilor europene, ca Germania și Ungaria, au discutat cu Kremlinul și au obținut un preț favorabil și un contract de durată”.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale evită să spună care este prețul pentru mia de metri cubi anunțat de Gazprom în negocierile cu Moldova privind contractul de furnizare a gazelor naturale. Totuși, Andrei Spînu afirmă că „prețul de piață nu ar fi unul corect și acceptabil pentru țara noastră”.

Totodată, 37 de ONG-uri au venit cu o declarație comună, în care „condamnă șantajul energetic din partea Rusiei” și fac apel către Guvern și partenerii de dezvoltare să diversifice livrarea gazelor naturale.

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că la moment problema nu este în prețul la gaze, dar la volumul necesar pentru a acoperi necesitățile consumatorilor. Acesta declară că discuțiile privind semnarea unui nou contract sau prelungirea actualului au început încă în luna iunie, iar partea moldovenească a mizat pe prelungirea contractului cu 3 ani și prelungirea actualei formule de calculare a prețului. Ceban a mai adăugat că la etapa actuală sunt în negocieri, iar problemele cu care se confruntă echipa în discuțiile cu Gazprom sunt datoriile și „întrebări ce vizează implementarea pachetului energetic III”.

Spînu a plecat în Polonia, pentru a purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova.

Ieri, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că Guvernul începe procesul de achiziționare a gazului din surse alternative, prin compania Energocom

Totodată, șefa Executivului a confirmat că tariful la gaz pentru consumatorii finali va crește. Aceasta a declarat că autoritățile încearcă să negocieze cu Gazpromul un preț mai bun decât cel de pe piață, care oscilează, la moment, între 600 și 650 dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale pentru un an calendaristic.

În context, expertul economic Veaceslav Ioniță a declarat că prețul la gaz ar putea ajunge până la 9 lei pentru un metru cub, pentru consumatori: „Ne-am bucurat și am crezut că toată viața va fi 150 de dolari. Nu este corect să analizăm situația de astăzi cu ceea ce a fost anul trecut. Anul trecut a fost o anomalie legată de Covid-19. Anul acesta situația este inversă. Avem acum o speculație proastă la bursă. Totodată, trebuie să fie făcută anchetă separată, să ni se spună din ce cauză ne-am trezit cu o nouă formulă de calcul și în loc de 250 de dolari pentru o mie de metri cubi ni se impune să plătim 790 de dolari și asta în lipsa unui contract garant de livrare”.

În opinia expertului, astăzi Chișinăul nu mai poate fi șantajat pe segmentul energetic. „Presiunea și povara energetică este incomparabil mai mică decât acum 10-15 ani, majorarea prețurilor este ceva neplăcut pentru populație, însă situația nu este imposibil de gestionat. Presiunea prețurilor resurselor energetice asupra economiei, asupra populației și asupra Bugetului Public Național este de patru ori mai mică decât acum 15-20 de ani”.

Totuși, „dacă vom avea majorarea tarifului la gaz până la 9 lei, Guvernul ar fi bine să subvenționeze jumătate din creșterea pentru consumul de până la 100 de metri cubi de gaz. Dacă acum, tariful este de 4,90 lei și va crește până la 9 lei, să se ofere o subvenție de 2 lei sau 2,5 lei”, a precizat Ioniță.


Pub