Moldovenii, loviți de febra cumpărăturilor. Creditele de consum – în ascensiune

21 Oct. 2021, 10:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
21 Oct. 2021, 10:20 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Volumul creditelor în moneda națională acordate persoanelor fizice, în luna septembrie 2021, s-a majorat comparativ cu luna precedentă cu 5,2 la sută și a constituit 1,5 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Din perspectiva scopului creditelor acordate, creditele de consum au deținut cea mai mare pondere (63,9 la sută) și s-au ieftinit comparativ cu luna precedentă (-0,19 p.p.), la 4,38 la sută comparativ cu luna precedentă și -2,77 p.p. comparativ cu septembrie 2020. Creditele imobiliare au avut o pondere de 33,7% (516,9 mil. de lei)

Și împrumuturile imobiliare s-au ieftinit, rata micșorându-se cu 0,10 p.p față de luna precedentă, dar s-a majorat cu 0,09 p.p. față de septembrie 2020, la 6,6%.

De menționat că 98,5 la sută din totalul creditelor imobiliare au fost acordate în moneda națională. Creditele de consum, de asemenea, au fost acordate, preponderent, în moneda națională (99,8 la sută din totalul creditelor de consum).

Datele băncii centrale relevă că în luna septembrie 2021, creditele noi acordate au fost de 4,4 miliarde de lei, în creștere cu 36,2 la sută față de luna septembrie 2020. Din totalul împrumuturilor, 3,2 miliarde de lei au fost acordate în monedă națională, iar echivalentul a 1,1 miliarde de lei în valută străină.

Realitatea Live

25 Apr. 2025, 11:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2025, 11:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania de asigurări „Moldasig” salută decizia Guvernului Republicii Moldova de a iniția procesul de determinare a interesului public pentru achiziționarea pachetului de acțiuni al companiei, calificând acest demers drept un semnal de susținere a stabilității și dezvoltării durabile a pieței de asigurări din țară.

Într-o declarație oficială, „Moldasig” subliniază că este o companie solidă, bine capitalizată și stabilă financiar, cu o cotă de piață de 15,4% și peste 170.000 de clienți. Reprezentanții companiei afirmă că aceasta respectă toate reglementările impuse de Banca Națională a Moldovei și se află printre liderii sectorului prin performanță și responsabilitate.

Totodată, „Moldasig” anunță că se află în negocieri avansate pentru atragerea unui investitor strategic, proces care reflectă încrederea partenerilor în poziția consolidată a companiei pe piață. Viitorul parteneriat urmărește extinderea capacității operaționale, diversificarea produselor și implementarea de soluții inovatoare, cu efecte pozitive asupra întregului sector al asigurărilor din Moldova.

„Ne reafirmăm angajamentul față de transparență, guvernanță responsabilă și dezvoltare durabilă pe termen lung, în beneficiul economiei naționale”, transmite conducerea „Moldasig”.