Asociația Tinerilor Artiști Oberliht organizează evenimentul „Ziua Atelierelor Deschise”, pe 9 octombrie 2021, între orele 16.00 și 20.00, la Centrul Cultural din Casa Zemstvei (str. Al. Șciusev 103, Chișinău / intrarea prin ușa principală).

Evenimentul va cuprinde activitatea următoarelor ateliere tematice:
# atelierul de arte vizuale „Spațiu de creație” unde puteți face colaje din texte, desene și imagini;
# art soup group: vă veți putea răspunde la întrebarea – „Ce fel de supă ești?”. Veți avea un chestionar care vă va prezenta ideea proiectului;
Spații organizate:
# 3rd Space Studio: prezentarea atmosferei Studioului și a potențialului acestuia, pe care oamenii pot să îl viziteze;
# sala de lectură „ИETHER EARTH READING TABLE”: veți putea întra să vedeți colecția de cărți și broșuri adunate de colectivul KOLXOZ în timpul călătoriei lor de rezidență artistică, o colecție de exemplare tipărite în tirajului mici de organizații artistice din Italia, Germania, Austria, România;
# Velo Instru: expoziție artistică din urma expediției de cercetare pe biciclete;
# atelierul de Ciclocultură: vă veți putea repara bicicleta și discuta pe baza desenelor prezentate despre contextul urban;
# bufetul Orbita;
# Free Shop;
În această zi ar putea avea loc și alte evenimente cu participarea unor colective în următoarele spații:
# grădina Casei Zemstvei (dacă va fi vreme frumoasă), atelier de fotografie, sala de tobe.
Evenimentul poate fi găsit pe Facebook, accesând link-ul de aici.