23,17 lei/l Prețul benzinei continuă să crească; verifică cât vei achita la pompă mâine 20,89 lei/l Motorina se scumpește din nou, în pofida întăririi leului față de valute 19,6335 lei/€ Leul se consolidează, euro și dolarul scad ușor pe cursul oficial al BNM 120.000 Țigarete depistate la CFM în schema de contrabandă Chișinău–București
Șmecherul de la frontieră: Le-a spus polițiștilor că s-a vaccinat anti-Covid, doar că a uitat certificatul acasă

Un bărbat, încrezut în sine că nu va fi plasat în autoizolare pentru că ar fi avut certificatul de vaccin, totuși șmecheria i-a fost deconspirată. Ceea ce a dat de bănuit polițistului de frontieră a fost data și locul administrării vaccinului, care nu coincidea cu aflarea persoanei pe teritoriul Republicii Moldova.

Foto: Polițiia de Frontieră

Potrivit informațiilor, pe sensul de intrare în punctul de trecere Otaci s-a apropiat un autocar, unde în calitate de pasager se afla un bărbat de 61 de ani, originar din raionul Edineț. În timpul controlului de frontieră, bărbatul a solicitat să nu fie plasat în autoizolare pentru că deține certificatul de vaccin anti Covid, doar că e acasă.

Verificat în bazele de date oficiale s-a constatat că într-adevăr moldoveanul deține un astfel de certificat, care a fost eliberat de către o instituție medicală din țară.

Chiar dacă datele din certificat păreau veridice și corecte, polițistului de frontieră i s-a părut dubios faptul că documentul a fost emis în ziua când persoana s-a prezentat în punctul de trecere. Fapt confirmat în urma accesării bazelor de date ale instituției de frontieră, unde ultima ieșire a fost înregistrată pe 1 octombrie curent.

Cum a fost posibil să-i fie administrat vaccinul aflându-se în străinătate și cine a mai fost implicat în această ilegalitate va fi stabilit în urma cercetărilor. Pasagerul s-a eschivat de a oferi detalii referitor la cele depistate.

Bărbatului i-a fost autorizată intrarea în țară nu înainte de semnarea procesului verbal de constatare a ilegalității. Acesta riscă o amendă penală.


Pub