Principală  —  IMPORTANTE   —   Șeful Reprezentanței OIF pentru țările…

Șeful Reprezentanței OIF pentru țările Europei Centrale și de Est a semnat Convenția de Parteneriat privind redinamizarea proiectului claselor bilingve în R. Moldova

sursa: MEC

Șeful Reprezentanței Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru țările Europei Centrale și de Est, Eric Poppe, cu ocazia vizitei sale la Chișinău, a semnat din partea Reprezentanței Convenția de Parteneriat privind redinamizarea proiectului claselor bilingve.

„Scopul nostru este de avansa acțiunile de consolidare a francofoniei nu doar în cadrul proiectului claselor bilingve, dar și în cadrul altor proiecte în domeniile educației și cercetării. Mizăm pe suportul MEC în atingerea obiectivelor pe care ni le propunem, iar colaborarea noastră se va amplifica în perioada imediat următoare”, a menționat șeful Reprezentanței OIF pentru țările Europei Centrale și de Est, Eric Poppe.

„Apreciem suportul pe care îl oferă Reprezentanța OIF pentru Europa Centrală și de Est și mizăm în continuare pe o colaborare bună. Proiectele francofone pe care ni le propunem de comun acord sunt ambițioase și sperăm că finalitatea lor va aduce plus valoare studierii limbii franceze de către elevii din țara noastră”, a declarat minstrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Convenția de Parteneriat privind redinamizarea proiectului claselor bilingve a fost semnată la Chișinău, pe 2 septembrie curent de Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și Ambasada Franței în R. Moldova.

În R. Moldova limba franceză se studiază în 987 de școli de circa 127 823 de mii de elevi. În învățământul superior limba franceză ca specialitate se studiază în opt instituții de 350 de studenți. 

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1