(VIDEO) Talibanii susțin că au cucerit Valea Panjshir, ultima fortăreață afgană

06 Sept. 2021, 14:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2021, 14:56 // Actual //  MD Bani

Talibani au reușit să pătrundă și în Panjshir, ultima provincie afgană care se opune autorității talibane, și par să fie pe punctul de a obține un triumf total. În fața clădirii guvernatorului din Panjshir pot fi văzuți talibani, cu toate că insurgenții lui Ahmad Massoud dezmint că provincia s-a predat, relatează TheGuardian.

Astfel, pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu soldații talibani care stau în fața porții complexului guvernatorului. Potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, regiunea Panjshir se află sub controlul talibanilor.

„Cu această victorie, țara noastră este scoasă complet din mlaștina războiului”, a spus Mujahid. „Provincia Panjshir, care era ultimul cuib rămas al inamicului evadat, a fost curățată în această dimineață și noaptea trecută”, a mai adăugat el într-o declarație de presă. „Forțele emiratului [talibanilor] au o prezență activă acolo acum”.

Talibanii au încercat să preia Panjshir fără să lupte și prin intermediul discuțiilor, susține Mujahid, dar încercările lor au dat greș fiindcă comandanții opoziției Amrullah Saleh și Ahmad Masoud au refuzat să negocieze.

„Am încercat să punem capăt războiului după ce am cucerit Kabulul și acesta a fost planul, dar, din nefericire, unii au fugit din Kabul în Panjshir cu o cantitate masivă de echipament și încercau să perturbe națiunea și să fie o bătaie de cap pentru viitor”, a spus Mujahid.

Într-o altă înregistrare video, talibanii păreau să își arboreze steagul în capitala provinciei Panjshir.

Între timp, Zabihullah Mujahid răspunde reporterilor mass-mediei internaționale de pe aeroportul din Kabul. Vedeți mai jos material video cu talibani în echipamentul militar capturat de la Statele Unite.

;

Realitatea Live

18 Apr. 2025, 13:32
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2025, 13:32 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile comerciale din Republica Moldova au înregistrat un profit total net de 1,04 miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru al anului 2025, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Cele mai mari trei instituții financiare – Moldova Agroindbank (MAIB), Moldindconbank și Victoriabank – au acumulat împreună peste 850 de milioane de lei, adică aproximativ 82% din profitul total al sistemului bancar.

Top 5 bănci după profit net au fost MAIB – 390,47 mil. lei, Moldindconbank – 381,14 mil. lei, Victoriabank – 103,43 mil. lei, OTP Bank Moldova – 121,1 mil. lei și FinComBank – 16,92 mil. lei

În contrast, cele mai mici profituri au fost înregistrate de băncile Comertbank (298 mii lei), EuroCreditBank (1,47 mil. lei) și EnergBank (4,94 mil. lei).

Veniturile din dobânzi au totalizat 2,45 miliarde lei, iar cheltuielile cu dobânzile s-au ridicat la aproape 600 milioane lei. Veniturile din comisioane și onorarii au însumat peste 887 milioane lei, în timp ce cheltuielile aferente s-au ridicat la aproximativ 550 milioane lei.
Cele mai mari venituri din dobânzi au fost înregistrate de MAIB (895 mil. lei) și Moldindconbank (565 mil. lei).

Totodată, cheltuielile administrative totale au constituit peste 1,08 miliarde lei, dintre care cheltuielile cu personalul au depășit 840 milioane lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!