Amenzi de jumătate de milion de lei pentru moldovenii care își falsifică certificatul de vaccinare anti-Covid: Propunerea ministrei Sănătății

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat despre un proiect de lege în care vor fi aplicate amenzi în sumă de 500 de mii de lei, cetățenilor care vor falsifica certificatul de vaccinare, Ea a mai adăugat că săptămâna viitoare, marți, vor fi luate și alte măsuri, inclusiv restricții, pentru a lupta cu pandemia, în cadrul emisiunii Cotidianul live.

Foto:

„Vom introduce o lege, prin care va fi pedepsit și cetățeanu, deci vom veni cu o propunere la parlament de modificarea legislației în care cetățeanul va plăti o amendă de 500 de mii de lei”, a anunțat Ala Nemerenco.

Mii de certificate de vaccinare false au fost eliberate de medicii din Moldova. La început, prețurile pentru un astfel de act, fără a primi vreun vaccin, erau mai mici, iar cu timpul suma a crescut. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, anunță că în raioane „businessul” deja a fost pus pe roate.

Inspectoratul General al Poliției a anunțat ieri că au fost intentate deja primele 5 cauze penale cu privire la certificatele care conțin semne vădite de falsificare. În aceste cauze sunt vizate atât persoane juridice, cât și persoane fizice care eliberau buletine false negative de analiză a probei biologice, ori transportau peste hotare persoane despre care se cunoștea că dețin certificate false la Covid-19.

Decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică ca angajații din sistemul educațional, care nu sunt vaccinați, să prezinte un test la Covid, la fiecare 14 zile, pe care îl vor achita din propriul buzunar a stârnit un val de nemulțumiri.


Pub