Igor Grosu a menționat că mandatul actualilor membri a fost prelungit în perioada campaniei electorale cu 90 de zile, până pe 15 septembrie.
„În acest sens, urmează să fie inițiate în regim prioritar procedurile de desemnare în funcție a noii componențe a CEC. Rugăm Comisia Juridică să semneze procedura de desemnare a candidaților conform prevederilor codului electoral”, a spus Igor Grosu.
Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei.
Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Membrii CEC sunt inamovibili şi nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!