Trei funcționari publici, în atenția ANI, după ce au luat decizii pentru soție, cumnat sau pe numele propriei persoane

Primarul satului Carabetovca din raionul Basarabeasca, un consilier local din localitatea Cupcui, raionul Leova și un specialist în reglementarea regimului proprietății funciare din Colonița ar fi luat decizii în favoarea propriei persoane sau pe numele soției ori cumnatului. ANI anunță că a emis acte de constatare privind posibile conflicte de interese. Astfel, în primul caz este vorba despre edilul de la Carabetovca care ar fi emis acte juridice în beneficiul unei gospodării fondate de către soția sa.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, pe numele gospodăriei au fost eliberate 17 acte, dintre care contracte de arendă a terenului, facturi fiscale și acte privind defrișarea unor plantații, etc. În cadrul controlului, primarul a fost invitat să își expună punctul din vedere, însă acesta nu s-a prezentat.

Un alt conflict de interese a fost admis de un consilier local din localitatea Cupcui raionul Leova. În anul 2020, în cadrul ședinței Consiliului local, acesta a participat prin vot la modificarea Anexei a unei decizii anterioare, luată de către membrii Consiliului. În decizie era reprezentată lista familiilor social-vulnerabile din localitate, care vor fi conectați gratuit la apeductul din localitate, construcția căruia are loc în cadrul unui proiect cu finanțare din surse europene. În listă, sub numărul 30, se regăsea și numele cumnatului acestui consilier. Respectiv, din informațiile acumulate, la această ședință au participat toți consilierii și au acordat vot unanim, inclusiv și subiectul vizat. În punctul său de vedere, consilierul invocă faptul că nu a încălcat legislația, deoarece ruda sa a fost adăugată în această listă în anul 2019, când nu deținea mandatul de consilier.

În cel de-al treilea conflict de interese este vizat un specialist în reglementarea regimului proprietății funciare din Colonița, municipiul Chișinău. Mai exact, în anul 2020, acesta a deținut funcţia de secretar interimar al Consiliului sătesc Colonița. Pe parcursul deținerii acestui interimat, acesta a contrasemnat două decizii ale Consiliului în care figurau interesele propriei persoane.

În prima decizie, membrii Consiliului au aprobat lista unor bunuri imobile agricole prin care s-a dispus privatizarea acestora, iar, în cea de-a doua decizie a fost aprobată lista persoanelor care dispun de dreptul la cota-parte. Astfel, subiectul a obținut dreptul la cota-parte de 36,99 la unul din bunurile agricole. În punctul său de vedere, acesta a confirmat contrasemnarea deciziilor, însă a invocat că prin această acțiune nu a încălcat legea, deoarece nu a participat la luarea deciziilor în cadrul ședinței Consiliului.

În toate cele trei cazuri, inspectorii de integritate au aplicat prevederile legislației în vigoare și au dispus să fie decăzute din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu aplicarea interdicției de trei ani de zile.

Deciziile inspectorilor vor intra în vigoare, dacă actele de constatare vor rămâne definitive în instanțele de judecată


Pub