Ultima oră! Gheorghe Cavcaliuc, anunțat în căutare de către procurori. Alți patru membri PACE, pe banca acuzaților în dosarul „zelionka”
Procuratura raionului Sângerei a decis disjungerea și trimiterea în judecată a cauzei penale în care patru membri ai partidului PACE sunt acuzați de „huliganism comis de două sau mai multe persoane”.
Foto: UNIMEDIA

De asemenea, urmare a eschivării președintelui respectivei formațiuni de la organul de urmărire penală, Procuratura raionului Sângerei a dispus anunțarea acestuia în căutare.

Amintim că, după refuzul repetat al învinuitului Cavcaliuc de a se prezenta benevol la o citare legală, vineri, prin ordonanța procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Sângerei, a fost dispusă reținerea acestuia pentru prezentarea învinuirii.

Potrivit materialelor, pe 9 iulie curent, acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, eschivându-se de la organul de urmărire penală, motiv pentru care procurorii au dispus anunțarea acestuia în căutare.

El este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor” și, împreună cu ceilalți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii.

Acțiunile au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie curent, când mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc a fost repetat citat la Procuratura raionului Sîngerei pentru astăzi, ora 10:00, pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu trimiterea dosarului în judecată.

Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a spus că va oferi declarații de rigoare, doar în fața unor procurori cinstiți. Reacția vine după ce a fost repetat citat la Procuratura raionului Sîngerei pentru ziua de vineri, în dosarul „zelionka”. Potrivit unui comunicat emis de reprezentanții partidului, Procuratura ar ignora demersurile lui Cavcaliuc și ale avocatului său, privind recuzarea procurorului de caz.

Vicepreședintele raionului Sîngerei din partea Platformei DA, Tudor Tutunaru, a fost oprit în plină stradă de membri ai Partidului Acasă Construim Europa, fiind acuzat că s-ar fi „vaccinat anti-Covid fără rând”. În timpul discuțiilor, un bărbat i-a turnat lui Tutunaru verde de briliant pe cap.

Liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a spus atunci că este o „decizie asumată” a PACE de a lupta cu „cei corupți, care se vaccinează fără rând”. Ulterior, liderul PACE și-a schimbat poziția și a declarat că dosarul „zelionka” reprezintă „un conflict între rude”. Asta după ce s-a constatat că cel care a turnat verde de briliant este fiul finilor lui Tutunaru.


Pub