Orașul Orhei rămâne devotat Partidului Șor: Formațiunea s-a clasat pe primul loc în localitatea în care Ilan Șor a fost primar

Orheienii continuă să aprecieze realizările și transformările pe care le-a făcut echipa Partidului „Șor” în ultimii ani, dând preferință acestui partid la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Liderul formațiunii, primarul de onoare ale municipiului Orhei, Ilan Șor, și-a asumat angajamentul personal să continue să dezvolte acele localități unde formațiunea sa va obține cele mai multe voturi, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Foto:

Orașul Orhei rămâne bastionul Partidului „Șor”. Aici, formațiunea a obținut ceva mai mult de 4.000 de voturi, cu aproximativ 20 puncte procentuale mai mult decât următorul clasat - PAS.

Ilan Șor, fost primar de Orhei, a anunțat duminică seara, după închiderea urnelor, că va avea grijă personal ca localitățile în care echipa sa va câștiga alegerile, să continue să se dezvolte.

„La aceste alegeri, le-am oferit oamenilor șansa să trăiască bine. Îmi asum responsabilitatea personală pentru localitățile în care am luat primul loc, la fel cum își asumă responsabilitatea și Partidul „Șor”. Acolo vor fi drumuri, iluminat stradal, vor fi de toate. Iar acolo unde nu vom lua primul loc, vor răspunde cei cărora oamenii le-au oferit încredere”, a declarat Ilan Șor. Orhei poate fi considerat „leagănul” Partidului „Șor”.

Formațiunea s-a creat în jurul lui Ilan Șor și a echipei sale, care a preluat în 2015 administrația orașului și a reușit în timp record să-l transforme în cel mai dezvoltat, curat și amenajat oraș din Republica Moldova.


Pub