Potrivit președintelui CEC, Dorin Cimil, procesul de votare se desfășoară calm, iar incidente majore nu au fost înregistrate, pe parcursul zilei de astăzi.
De asemenea, până la această oră a fost înregistrată o prezență generală de circa 1,3 milioane de alegători sau o rată de peste 43%.
Per general, profilul de vârstă al persoanelor care au participat la scrutin arată astfel: circa 54% din alegători sunt femei, iar peste 46 la sută – bărbați. Cei mai activi votanți au vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani (peste 35%), iar cei mai pasivi rămân a fi tinerii de până la 25 de ani (doar circa 7%).
Șeful CEC a vorbit și despre sesizările depuse la CEC: „O parte din sesizările depuse în mod oficial la CEC au fost examinate și oferite răspunsuri, altele necesită documentare suplimentară. Cele 8 contestații ce vizează transportarea organizată a alegîtorilor la secțiile de votare, desfălurarea agotației electorale etc, au fost transmise spre examinare altor autorități, conform competențelor ce le revin”.
Urmăriți mai jos briefingul CEC :
Precizăm că astăzi, 11 iulie 2021, au loc alegeri parlamentare anticipate. UNIMEDIA transmite live, pentru a vă informa în timp rapid despre ultimele evenimente.
Pentru cele 101 mandate de deputat concurează candidați din 20 partide politice, 2 blocuri electorale și un candidat independent. În total, 2 150 de secții de votare își așteaptă alegătorii înscriși în liste, dintre care 150 în afara țării și 41 pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului. Sute de polițiști și observatori naționali și internaționali monitorizează scrutinul de astăzi. Pentru a fi considerate valabile, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul total al alegătorilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!