(foto) Tragedie în stânga Nistrului: Un bebeluș de două luni a murit, după ce căruciorul în care se afla a fost lovit de o mașină

Un accident grav s-a produs duminică, 30 mai, în localitatea Caragaș din stânga Nistrului. Două mașini s-au ciocnit violent, iar în rezultatul impactului, una dintre ele s-a răsturnat, ajungând pe trotuar unde două mame își plimbau bebelușii cu cărucioarele, de două luni, și respectiv un an.

Foto: www.mvdpmr.org

Potrivit mvdpmr.org, șoferul unui automobil Toyota Camry, care avea trei pasageri, circula regulamentar, iar la o intersecție a fost lovit de o Toyota Yaris, care avea la bord un pasager.

Impactul a fost atât de puternic încât Toyota Camry a fost proiectată pe trotuar, lovind două femei cu copii mici în cărucioare, și s-a răsturnat.

În urma accidentului au avut de suferit șapte adulți și doi copii. Din nefericire, bebelușul de două luni a decedat, iar cel de un an este internat la spital.

Preliminar se cunoaște că șoferul și pasagerul din Tayota Yaris se aflau în stare de ebrietate alcoolică.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. 



Pub