La spitalul „Sfânta Treime” va fi deschisă o nouă secţie de terapie intensivă şi reanimare
O nouă secţie de terapie intensivă şi reanimare, cu o capacitate de 14 paturi, instituită la spitalul „Sfânta Treime” va fi deschisă după sărbătorile Pascale. Anunțul a fost făcut de către Primarul capitalei, Ion Ceban.
Foto:

Potrivit edilului necesitatea creării acestei unităţi critice pentru sistemul medical municipal, a apărut odată cu debutul pandemiei Covid-19.

 „În curând o nouă secție de terapie intensivă și reanimare cu o capacitate de 14 paturi instituită de la 0 la spitalul „Sfânta Treime” va fi deschisă. Pentru deschiderea acestei secții orientat din bugetul municipal a fost alocate mijloace financiare în valoare de circa 6 milioane de lei.

Această necesitate de a fi a apărut o dată cu debutul pandemiei. În ianuarie puțină lume credea că în aprilie vom ieși cu bine. După Paște putem să mergem să deschidem această unitate”, a declarat primarul capitalei. 

Lucrările de reparaţie în secţia de terapie intensivă şi reanimare au fost inițiate în decembrie 2020 și urmează a fi finalizate în luna aprilie, curent.

Totodată, primarul a menționat și despre finalizarea etapei de vaccinare anti-Covid a cadrelor didactice: „În perioada 19-25 aprilie urmează să fie finalizată vaccinarea cadrelor didactice din instituțiile școlare și preșcolare, ceea ce este foarte important de menționat că am oferit această șansă în mod benevol tuturor celor care sunt în sistemul educațional din municipiul Chișinău. Practic toți cei care au dorit să se vaccineze în această perioadă și sunt în activitatea instituțiilor educaționale din municipiul Chișinău au avut sau au în continuare această posibilitate în regim prioritar”, a menționat Ceban.


Pub