Solicitată de UNIMEDIA, ofițera IGSU, Liliana Pușcașu, ne-a comunicat că aeronava a căzut după ce aceasta a decolat la o înălțime de 200-300 metri. La bordul avionului se aflau două persoane.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:45. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma prăbușirii aeronavei, persoanele au ieșit de sine stătător, ne fiind nevoie de acțiuni de deblocare sau descarcerare.
Totodată în urma impactului obiectului de zbor cu solul nu s-a produs explozie sau incendiu. Pentru asigurarea securității antiincendiare, pompierii și-au desfășurat activitatea. În urma incidentului persoanele au primit îngrijiri medicale necesare, acordate de serviciul medical ajuns la fața locului.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!