Un grup de procurori moldoveni, opriți pe aeroportul Domodedovo: A fost nevoie de intervenția lui Alexandr Stoianoglo

Un grup de procurori moldoveni au fost opriți pentru câteva ore pe aeroportul Domodedovo de la Moscova. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru. Potrivit acesteia, reprezentanții Procuraturii Anticorupție și ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au fost opriți pe motiv că nu au fost coordonate în prealabil toate formalitățile legate de restricțiile sanitare anti-pandemice, necesare pentru intrarea pe teritoriul Rusiei. Situația a fost remediată după o discuție telefonică dintre procurorul general, Alexandr Stoianoglo și omologul său din Federația Rusă, Igor Crasnov.

Foto: simbol

„Într-adevăr, un grup de lucru, format din reprezentanți ai Procuraturii Anticorupție și ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor s-au deplasat, la începutului acestei săptămâni în Federația Rusă, în contextul investigării unui dosar care însă nu are nicio tangență cu dosarul Laundromat. Deși, colegii din cadrul Comitetului rus de anchetă au fost informați din timp despre această deplasare de serviciu, reprezentanții noștri au fost opriți în timpul controlului pe Aeroportul Domodedovo, pe motiv că nu au fost coordonate în prealabil toate formalitățile legate de restricțiile sanitare anti-pandemice, necesare pentru intrarea pe teritoriul Rusiei. Situația a fost remediată după convorbirea directă a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo cu omologul său din Federația Rusă, Igor Crasnov, care imediat a trimis mașina Procuraturii Generale a Rusiei pentru a-i prelua pe membrii grupului nostru de lucru și care au purces la realizarea sarcinilor prestabilite. Precizăm că, relațiile de cooperare dintre Procuratura Republcicii Moldova și cea a Federației Ruse sunt și în continuare dezvoltate atât pe plan bilaterial, cât și pe dimensiunea multilaterală”, ne-a spus Maria Vieru.


Pub