Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Reprezentanții Comisiei Unificate de Control…

Reprezentanții Comisiei Unificate de Control au cerut eliberarea imediată a cetățenilor răpiți la Camenca de așa-numitele structuri de forță din stânga Nistrului

Reprezentanții Comisiei Unificate de Control (CUC) anunță printr-un comunicat de presă că delegația R. Moldova a solicitat în cadrul ședinței de joi, 15 aprilie, eliberarea imediată a cetățenilor R. Moldova răpiți, în toamna anului 2020 la Camenca, de către așa-zisele structuri de forță din stânga Nistrului.

Potrivit notei emise, delegația R. Moldova a reiterat problema cetățenilor Republicii Moldova răpiți în toamna anului 2020 la Camenca de către structurile de forță ale Tiraspolului, cerând eliberarea necondiționată a acestora, precum și a insistat asupra restabilirii liberei circulații în Zona de Securitate prin eliminarea posturilor instalate ilegal în perioada pandemiei de COVID-19.

La capitolul organizatoric Comisia a înlocuit trei observatori militari din partea Federației Ruse, ale căror deplasări de serviciu s-au încheiat. La fel, au fost confirmați în calitate de experți în cadrul Comisiei Unificate de Control reprezentanți din partea Republicii Moldova și ai regiunii transnistrene.

În 2020, președintele comisiei parlamentare „Comisia securitate națională, apărare și ordine publică”, Alexandru Jizdan, declara joi, 8 octombrie că pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, în total, patru persoane au fost răpite de către așa-numitele forțe de ordin din stânga Nistrului. Ulterior, așa-numitul minister de Externe de la Tiraspol anunța că doi din cei patru cetățeni răpiți de către așa-numitele forțe de ordin din regiunea transnistreană au fost eliberați.