Atașatul militar al Ambasadei Ucrainei, suspectat de implicare în răpirea lui Ceaus: Moldova cere ridicarea imunității pentru a-l cerceta penal
Mafrko Shevcenko, ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, ar fi fost invitat la Ministerul de Externe, pe 9 aprilie, iar secretarul de stat Dumitru Socola i-ar fi transmis o notă oficială prin care se cerea ridicarea imunității diplomatice a atașatului militar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk, scrie presa din Ucraina. Smetaniuk ar fi cel care l-ar fi transportat în portbagajul autoturismului cu numere diplomatice pe judecătorul Nicolae Ceaus, răpit de pe teritoriul R. Moldova.
Foto:

Pe 3 martie, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a fost răpit de trei persoane din curtea unui bloc de locuit din sectorul centru al capitalei. Oamenii legii au fost alertați în jurul orei 13:15 despre acest fapt. Potrivit avocatului Iulian Bălan este vorba despre clientul său, fostul judecător din Ucraina, Nicolae Ceauș, care a cerut azil politic în Moldova.

La scurt timp, poliția a reținut un suspect în legătură cu răpirea judecătorului ucrainean. Informația a fost prezentată de ministrul interimar al MAI, Pavel Voicu, în cadrul unui briefing de presă.

Răpirea lui Ceaus a fost discutată de Aureliu Ciocoi cu ministrul de Externe al Ucrainei. Instituțiile de stat din Ucraina nu sunt implicate în răpirea judecătorului Ceaus, iar pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz, inclusiv, locul unde se află Ceaus, țara vecină este disponibilă să creeze un grup de lucru comun moldo-ucrainean. 


Pub