Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Ședința Consiliului Suprem de…

VIDEO Ședința Consiliului Suprem de Securitate a început: „Ne confruntăm cu o situație sanitară dramatică”

Ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) a început. Principalul subiect de pe ordinea de zi este situația pandemică din țară. La începutul ședinței, președinta Maia Sandu a declarat că în urma discuțiilor din cadrul acesteia, CSS urmează să vină cu recomandări pentru instituțiile statului care au atribuții de a administra criza sanitară.

Ne confruntăm cu o situație sanitară dramatică, și ne-am propus să discutăm astăzi și să facem recomandări din partea Consiliului Suprem de Securitate pentru instituțiile statului care au atribuții de a administra această criză sanitară. Lucrurile se complică și asta e clar pentru toți”, a declarat președinta Maia Sandu.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, Ala Nemerenco a scris că „fără măsuri restrictive vom ajunge și mai rău”, referindu-se la decesele provocate de Covid-19. Astfel, consiliera prezidențială afirma că „ne place sau nu să intram într-un lockdown, dar e necesar. Trebuie să dăm o gură de aer spitalelor. Și medicilor”, precizând că subiectul va fi discutat în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate care se va desfășura astăzi, 13 martie.

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1