„Ca urmare a acuzațiilor aduse în spațiul public în privința Președintei ANI și a unui inspector de integritate de către Dorel Musteață, care a fost și subiectul unui control inițiat și constatat cu încălcarea regimului juridic al incompatibilității de funcție, ANI precizează următoarele.
Atribuțiile Președintelui ANI sunt clar stipulate în articolul 14 din Legea 132/2016. Toate procedurile de control sunt inițiate în baza sesizărilor de la persoanele fizice și juridice sau din investigațiile jurnalistice și efectuate pe propria răspundere a inspectorilor de integritate.
Inspectorii de integritate sunt în drept să sesizeze Consiliul de Integritate sau să remită un denunț organelor competente despre existența unor imixtiuni abuzive și ilegale din interiorul instituției sau exteriorul acesteia asupra procedurilor de control. Subiectul la care face referință domnul Musteață deja a fost discutat în una dintre ședințele Consiliului de Integritate, unde inspectorul de integritate vizat a oferit explicații”, a răspuns ANI.
Dorel Musteață a depus o sesizare prin care solicită verificarea acțiunilor președintei sub aspectul necorespunderii funcției deținute, iar acțiunile inspectorului Adrian Fetescu sub aspectul amestecului în înfăpturiea justiției dar și depășirea atribuțiilor de serviciu.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința lui Dorel Musteață, care ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților.
Potrivit materialelor probatorii acumulate la dosar, din februarie 2019 până în iulie 2020, în timpul exercitării calității de membru al CSM, subiectul vizat a admis stare de incompatibilitate de funcție, deținând în același timp și calitatea de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției (INJ).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!