Potrivit anchetei, Simon Bowes-Lyon a împins-o în pat și în perete, i-a atins zone intime și a încercat să-i ridice cămașa de noapte, scena atacului durând 20 de minute. În cele din urmă, femeia a reușit să-l scoată din camera ei, potrivit The Independent, transmite Digi24.
După ce a pledat vinovat luna trecută, Bowes-Lyon, care este contele de Strathmore și vărul de gradul doi al regina Elisabeta, a spus că îi este foarte rușine pentru că a provocat „o astfel de suferință” unui oaspete. El a spus că a „băut în exces” în noaptea atacului, adăugând că asta nu este o scuză pentru ceea ce a făcut.
„Nu credeam că sunt capabil să mă comport așa cum am făcut-o, dar îmi asum responsabilitatea”, a spus el.
Castelul Glamis este casa contilor de Strathmore și Kinghorne, familia din care a făcut parte regina mamă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!