Primul caz a avut loc în seara zilei de 12 februarie curent, în jurul orelor 22:15, pe strada Mihai Viteazu din capitală.
Carabinierii au depistat la sol, în plină stradă, un bărbat în stare de ebrietate alcoolică avansată. Imediat, prin intermediul serviciului 112, a fost solicitată o ambulanță, iar în scurt timp, bărbatul a fost preluat de medici pentru a-i fi acordat ajutorul medical calificat.
Alt caz s-a întâmplat în dimineața zilei de 13 februarie la orele 08:15, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al capitalei.
Patrula de carabinieri a observat o femeie în stare inconștientă pe o bancă dintr-o curte de locuit.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță pentru acordarea primului ajutor, după care femeia a fost transportată la spital pentru îngrijire medicală calificată.
Inspectoratul General de Carabinieri vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate, nu ezitați să veniți în ajutor sau să apelați la numărul unic 112.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!